Noi standarde minimale pentru accesul la titlurile și funcțiile academice, aprobate de Ministerul Educației

 

Ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Mircea Dumitru, a aprobat prin ordin standardele minimale necesare și obligatorii pentru conferirea calității de conducător de doctorat și a atestatului de abilitare.

De asemenea, au fost aprobate standardele minimale necesare și obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice din învățământul superior și pentru acordarea gradelor profesionale de cercetător științific I și II (CS I și CS II), a informat joi ministerul, prin intermediul unui comunicat de presă.

„Noile standarde sunt rezultatul unei ample consultări publice, organizată de Ministerul Educației, în luna noiembrie, pe baza propunerilor elaborate de Consiliul Național pentru Atestarea Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU). Standardele adoptate răspund solicitărilor exprimate atât de membrii comunității academice, cât și de reprezentanții universităților, combinând cât mai eficient experiența acestora cu promovarea performanței în învățământul superior și cercetarea științifică”, a informat sursa citată.

Ministerul a menționat că, în noul mandat început în luna iunie, Consiliul General al CNATDCU și-a asumat sarcina „revizuirii echilibrate” a standardelor minimale, astfel încât acestea să stimuleze performanța academică și să contribuie la corelarea învățământului superior și a cercetării științifice din România cu cele mai bune practici la nivel mondial.

„Necesitatea revizuirii pe criterii valorice clar definite a fost impusă de efectele produse de modificările operate succesiv în anii 2012 și 2013, perioadă în care standardele minimale au devenit excesiv de permisive, ceea ce a generat dezechilibre între domenii și confuzii de valori în sistemul de învățământ superior și cercetare științifică din România”, relevă comunicatul.

Instituțiile de învățământ superior vor modifica și completa standardele proprii pentru conferirea titlurilor didactice din învățământul superior și a gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare în conformitate cu noile reglementări, în termen de 90 de zile de la intrarea lor în vigoare.