Instanţa supremă judecă marţi contestaţia DNA în cazul lui Sebastian Ghiţă privind ridicarea interdicţiei de a părăsi ţara

 

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) sunt aşteptaţi să judece, marţi, contestaţia DNA privind ridicarea interdicţiei de a părăsi ţara pentru Sebastian Ghiţă, termenul fiind preschimbat de două ori, de pe 30 ianuarie pe data de 5 ianuarie 2017, respectiv pe 27.12.2016 la ora 12.00.

Pe 16 decembrie, ÎCCJ a admis solicitarea fostului deputat de ridicare a interdicţiei de părăsire a ţării „fără încuviinţarea organului competent”, în dosarul în care este judecat alături de foştii şefi ai Parchetului Curţii de Apel Ploieşti Aurelian Mihăilă şi Liviu Tudose, fostul şef al Direcţiei Generale Anticorupţie Prahova, Constantin Isps, şi Viorel Dosarul, fost şef al Poliţiei Judeţene Prahova.

Decizia de ridicare a interdicţiei, nedefinitivă şi nici executorie, i-a fost înmânată lui Sebastian Ghiţă luni dimineaţă, 19 decembrie, când acesta s-a prezentat la sediul IPJ Prahova pentru măsura controlului judiciar, potrivit unui comunicat remis de Poliţia Română.

Fostul deputat a fost citat miercurea trecută, la ora 12, de către procurorii DNA Ploieşti, în dosarul Ponta – Blair în care este acuzat de spălare de bani. Sebastian Ghiţă nu s-a prezentat, în faţa procurorilor ajungând doar avocaţii săi, ulterior fiind dat în consemn la frontieră.

Ministrul de Interne, Dragoş Tudorache, a solicitat, de urgenţă, şefului Poliţiei Române, efectuarea unei anchete interne cu privire la modul în care au acţionat poliţiştii în cazul dispariţiei fostului deputat Sebastian Ghiţă, urmând a fi dispuse măsuri în consecinţă, a anunţatIGPR.

Poliţia Română susţine că s-a solicitat sprijin şi Poliţiei de Frontieră, că au fost făcute verificări la punctele de trecere a graniţei şi că, „până în prezent, nu au fost identificate date care să confirme ieşirea din ţară”.

Din comunicat reiese că Sebastian Ghiţă se afla sub supravegherea Direcţiei Operaţiuni Speciale (DOS) de luni, 19 decembrie, din dispoziţia DNA Ploieşti, dar, susţine Poliţia Română, ordonanţa procurorilor „nu a presupus un control în trafic sau limitarea libertăţii inculpatului”.