Spectacolul „Angajare de clovn” de Matei Vișniec, cu regia și conceptul artistic semnate de Ion Caramitru, va avea premiera oficială pe 8 ianuarie 2017 la Teatrul Național „I.L. Caragiale din București, dar va putea fi văzut în avanpremieră pe 28 și 29 decembrie 2016 și pe 7 ianuarie, de la ora 19,30, la Sala Studio, informează un comunicat transmis AGERPRES.
Din distribuție fac parte actorii Petre Ancuța, Emilian Mârnea, Florin Călbăjos, precum și mai mulți artiști de la Circul Globus, printre care se află magicianul Antonio, Vanda Rotaru, clovnul Cristiano (cu Miss & Eliz), Camelia Lazăr, Bogdan Andreescu. Amfitrioni muzicali vor fi Clara Toplicianu și Lorena Sanda.
Aleasă în 1991 drept cea mai bună piesă a anului la concursul UNITER, ‘Angajare de clovn’ a devenit una dintre cele mai jucate piese contemporane, și nu doar pe scenele noastre.
„Această piesă mi-a purtat noroc. După ce am tradus-o în franceză, ea și-a găsit imediat un ecou în Franța și în alte multe țări, a fost unul dintre marile mele succese la Avignon, dar și în Germania, Italia, Statele Unite, Brazilia, Rusia, Turcia, Polonia…”, povestește autorul, citat în comunicat, despre piesa scrisă în 1986 „cu gândul la clovnii lui Fellini”.
Actuala montare de la Naționalul bucureștean aduce în lumina reflectoarelor o nouă viziune asupra textului, într-o geometrie variabilă — a Sălii Studio, deosebit de ofertantă din acest punct de vedere, potrivit comunicatului citat.
„Îmi place să fiu provocat și m-am autoprovocat să conduc această aventură artistică, împreună cu acești foarte talentați și tineri actori”, mărturisește Ion Caramitru, regizorul spectacolului.
Premiera va avea loc în prezența autorului, în aceeași zi Matei Vișniec fiind și invitatul Conferințelor Teatrului Național. Cu această ocazie, de la ora 11,00, la Sala Mică, scriitorul român, care este de mai mulți ani o voce familiară în spațiul cultural francez, va vorbi despre „Festivalul de la Avignon, capitala mondială a teatrului”.