Breaking News
Sedinta comuna a Senatului si Camerei Deputatilor, in Bucuresti, miercuri, 4 noiembrie 2009. Guvernul propus de premierul desemnat Lucian Croitoru, format din 14 ministri, doar doi dintre ei cu aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate, incearca, miercuri, sa obtina votul de investitura din partea Parlamentului, insa un rezultat favorabil acestuia este putin probabil. BOGDAN MARAN / MEDIAFAX FOTO

Cameră: Comisia de buget a respins cererea de reexaminare în cazul legii privind eliminarea celor 102 taxe

Comisia de buget a Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, raport de respingere în cazul reexaminării solicitate de președintele Klaus Iohannis la legea privind eliminarea celor 102 taxe nefiscale.

Decizia a fost luată cu 13 voturi în favoarea respingerii cererii de reexaminare, nouă împotrivă și o abținere.

Comisia a adoptat raportul de respingere a cererii de reexaminare cu amendamentul intrării în vigoare a legii la data de 1 a primei luni de la publicarea în Monitorul Oficial. Acest amendament a fost formulat de președintele Comisiei, social-democratul Viorel Ștefan.

În cadrul dezbaterilor, deputatul USR Cosette Chichirău a cerut lămuriri cu privire la urgența convocării Comisiei de buget.

„După cutremurul de azi-noapte a căzut sistemul informatic și noi comunicăm prin metode convenționale. (…) Legea ar trebui să intre în vigoare la 1 ianuarie. Sunt 102 taxe. Eliminarea taxei radio-tv trebuie să se reflecte în bugetarea acestor două servicii publice”, a afirmat Viorel Ștefan.

El a adăugat că Biroul permanent a sesizat în regim de urgență comisia cu acest proiect.

„Noi nu avem decât să dăm curs acestei cereri”, a explicat social-democratul.

În schimb, Cosette Chichirău a invocat încălcarea regulamentului.

Viorel Ștefan a amintit că, în cazul acestei legi, CCR s-a pronunțat, stabilind că legea nu conține nimic neconstituțional.

„Cererea președintelui ține de oportunitate, nu de constituționalitate”, a declarat el.

Deputatul UDMR Erdei Istvan a cerut scoaterea articolului privind eliminarea taxei radio-tv. Propunerea acestuia a fost respinsă cu 10 voturi favorabile și 13 împotrivă.