Radulian (INFP): A fost un cutremur tipic din zona Vrancea; este o activitate seismică obișnuită, nu avem motive să ne speriem

Cutremurul produs miercuri dimineața este unul tipic din zona Vrancea și în general aceste cutremure nu prea au replici, a declarat, pentru AGERPRES, Mircea Radulian, directorul științific al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP).

Cutremurul a avut loc în zona Vrancea și a fost unul tipic pentru această zonă. Adâncimea la care s-a produse este, conform ultimei estimări, de 87 kilometri, iar magnitudinea 5,2 pe scara Richter, magnitudinea care exprimă mărimea lui, energia eliberată în focar. Seismul s-a resimțit în diferite locuri de pe teritoriul țării și afară cu diferite intensități. Intensitatea se măsoară pe scara Mercalli și arată modul cum este simțit el la suprafață și pot să fie în diferite locuri diferite intensități”, a explicat Radulian.

Acesta a precizat că astfel de cutremure, considerate „moderate”, de obicei nu au replici, sau dacă au acestea sunt mici și a subliniat că „nu ne așteptăm la ceva mai puternic”.

„În general cutremurele astea, noi le zicem moderate, nu prea au replici, sau dacă au, au puține. Nu este exclus să fie o replică, două, dar oricum, sunt mici și nu sunt importante. Nu ne așteptăm la ceva mai puternic. În zona respectivă a fost o activitate obișnuită. Nu este ceva ieșit din comun. Ne încadrăm într-o activitate obișnuită, zic eu, nu avem motive să ne speriem”, a spus Radulian.

Potrivit acestuia, magnitudinea cutremurului a variat la agențiile din domeniu, deoarece „au date diferite, metode diferite, iar magnitudinea poate să difere de la o agenție la alta”.

În ceea ce privește site-ul INFP, care s-a blocat imediat după producerea cutremurului, Radulian a menționat „o problemă tehnică”, la server.