Direcția Județeană de Administrare a Drumurilor și Podurilor (DJADP) Iași a dispus efectuarea unei expertize tehnice la obiectivul covor bituminos pe DJ 248 A – sectorul Slobozia-Țibana, între km 25+600 și 28+782, ambele sensuri și km. 28+782-29+753 sens stânga, în urma neconformităților sesizate de conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi în luna septembrie 2016 și pentru care a fost dispusă sistarea lucrărilor. Investigațiile au fost efectuate în cursul lunii decembrie și au constat în determinarea caracteristicilor mixturilor executate pe cinci carote 40×40 cm, prin teste de laborator. Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al CJ Iaşi, concluziile stabilite în urma acestei expertize sunt următoarele: rostul longitudinal este necorespunzător între km 25+600-28+782; nu se respectă înclinarea (panta) transversală a profilului acoperiș in aliniament; din cele cinci carote extrase, două nu respectă grosimea minimă impusă prin caietul de sarcini (6 cm, dar nu mai puțin de 5 cm) – una dintre acestea are grosimea medie de 3.87 cm, iar cealaltă 4.82 cm. De asemenea nici gradul de compactare nu este respectat pe cele două carote; procentul de bitum nu este respectat pentru carota 1; compoziția granulometrică a mixturii nu este respectată punctual. Măsurile dispuse ca urmare a efectuării expertizei sunt următoarele: frezarea rostului longitudinal pe o lățime de 50 cm pe toată lungimea expertizată; pe porțiunea aferentă carotelor cu grosime mai mică decât cea prevazută în caietul de sarcini se va freza întreaga bandă pe o lungime de 830 metri liniari (415 metri liniari înainte și după locul de recoltare a carotei) și se va reface covorul asfaltic. Expertiza tehnică a fost realizată de către SC Proiect Drum SRL Iași, prin expert tehnic atestat prof. dr. ing. Vasile Boboc. “Se confirmă în urma acestei expertize faptul că lucrările de reparații ale covorului asfaltic de pe DJ 248A Iași-Voinești-Țibănești nu au fost efectuate conform caietului de sarcini și metodologiei de lucru. Am tras un semnal de alarmă, îmi doresc ca de acum înainte cei care sunt direct responsabili de calitatea lucrărilor, fie că este vorba despre constructori sau diriginți de șantier să fie mult mai atenți și mai responsabili pentru că vorbim despre cheltuirea banului public și realizarea unor investiții durabile pentru comunitatea ieșeană”, a declarat Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași. (E.M.)