Aproximativ jumătate dintre români, respectiv 48%, își vor petrece Revelionul acasă, cu familia, prietenii și rudele, în timp ce doar 9% aleg să petreacă intrarea în Noul An în oraș, potrivit unui studiu realizat de E.ON în opt țări europene la sfârșitul anului 2016, se arată într-un comunicat remis AGERPRES, joi, de Biroul de presă al companiei.
Potrivit sursei citate, aceeași proporție a celor care vor sărbători Revelionul la domiciliu se regăsește și în cazul cetățenilor maghiari chestionați, dar procentul celor care au declarat că au de gând să iasă în oraș în noaptea dintre ani este dublu față de cel al românilor.
Cehii și italienii, în proporție de 43%, respectiv 40% și-au exprimat dorința de a sta acasă, în timp ce doar circa o treime dintre germani, reprezentând 27%, au declarat că vor sta acasă de Revelion, iar 20% dintre ei au declarat că vor petrece în oraș.
Conform studiului menționat, în proporții apropiate, de 33%, respectiv 30%, cehii și românii spun că vor urmări programele de la televizor, la polul opus situându-se italienii, doar 9% dintre aceștia declarând că vor prefera telecomanda televizoarelor.
În cazul germanilor și al britanicilor, numai 14% au spus că vor sta în fața micilor ecrane.
”Totuși, în ciuda faptului că hotelurile și vilele din stațiuni sunt rezervate la capacitate maximă, perioada din jurul Revelionului nu este chiar una de vacanță în Europa. Doar 6 procente din populația Germaniei are planuri de vacanță sau alte activități, și până și această cifră este mai ridicată decât cea din restul Europei. Doar 4% dintre respondenții din România au afirmat că vor merge în vacanță, în timp ce în cazul cehilor, ungurilor și italienilor intervievați pe acest subiect ponderea este de 3%. De remarcat și numărul ridicat al celor care au declarat că nu au nimic planificat pentru Revelion, în această situație fiind 30% dintre britanici, 23% dintre respondenții turci, 18% dintre germani și 11% dintre români”, se arată în comunicat.
Rezultate fac parte din studiul „Trăind în Europa”, în cadrul căruia E.ON și Kantar EMNID au chestionat circa 8.000 de persoane din Germania, Marea Britanie, Italia, Republica Cehă, România, Suedia, Turcia și Ungaria în luna decembrie 2016.