Premiile Gopo 2017: Sunt eligibile 21 de lungmetraje pentru Cel mai bun film românesc

 

Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc informează într-un comunicat de presă că, pe baza listei premierelor din 2016, pusă la dispoziție de Centrul Național al Cinematografiei, 21 de lungmetraje sunt eligibile pentru a fi jurizate și nominalizate la Premiile Gopo 2017.

Printre acestea se numără „Billion Dolar Hotel” de Alecs Năstoiu, „Ilegitim” de Adrian Sitaru, „Bacalaureat” de Cristian Mungiu, „Sieranevada” de Cristi Puiu, „Câini” de Bogdan Mirică, „Două lozuri” de Paul Negoescu, „Inimi cicatrizate” de Radu Jude.

Gala Premiilor Gopo, ajunsă la cea de-a XI-a ediție, va avea loc la sfârșitul lunii martie 2017 în București.

Conform sursei citate, sunt considerate eligibile pentru a fi nominalizate filmele românești produse în România sau realizate în regim de co-producție, dar cu participare majoritar românească, care au avut premiera pe marile ecrane din România în perioada 1 ianuarie — 31 decembrie a anului precedent și au beneficiat de cel puțin o săptămână de difuzare cinematografică, în săli de cinema, cu acces pe bază de bilet.

La secțiunile dedicate producțiilor de lungmetraj ficțiune, nominalizările vor fi făcute fără a fi nevoie de înscriere prealabilă.

Organizatorii vor solicita producătorilor completarea unei fișe tehnice pentru a asigura acuratețea informațiilor vehiculate în procesul de jurizare și nominalizare, precum și o copie a filmului, pentru membrii juriului de nominalizări.

În cazul filmelor eligibile exclusiv la categoriile Cel mai bun film documentar, Cel mai bun scurtmetraj, înscrierea filmului de către producători este obligatorie, pentru ca acestea să fie luate în considerare de către juriul care va decide nominalizările.

Înscrierile pentru cea de-a 11-a ediție a Premiilor Gopo au loc în perioada 23 ianuarie — 5 februarie.

Producătorii și realizatorii de film documentar sau scurtmetraj din România sunt invitați să completeze fișa tehnică disponibilă pe site-ul oficial www.premiilegopo.ro și să o trimită în format electronic, împreună cu link-ul de vizualizare a filmului, pe adresa de email: alexandra.boghiu@premiilegopo.ro.

Nominalizările la toate categoriile vor fi stabilite de un juriu de preselecție format din profesioniști din domeniu. După anunțul nominalizărilor (cu o lună înaintea Galei), peste 450 de profesioniști activi din toate domeniile industriei de film românești vor fi invitați să voteze pentru desemnarea câștigătorilor trofeelor din acest an, prin intermediul unui mecanism de vot asigurat de PwC România, cu care organizatorii Premiilor Gopo au demarat un parteneriat încă din 2011.

Regulamentul evenimentului și fișa tehnică se găsesc pe site-ul oficial www.premiilegopo.ro.

După modelul celebrelor gale din domeniul cinematografiei europene Goya, Cesar sau BAFTA, Premiile Gopo recompensează anual performanțele cineaștilor români.

În 2016, „Aferim!” și-a adjudecat 13 statuete Gopo, printre care cele mai importante trofee ale Galei: Cel mai bun film, Cel mai bun regizor (Radu Jude) și Cel mai bun scenariu (Radu Jude și Florin Lăzărescu), precum și Cel mai bun actor în rol principal (Teodor Corban), Cel mai bun actor în rol secundar (Alexandru Dabija), Cea mai bună actriță în rol secundar (Mihaela Sîrbu), dar și Premiul Publicului.

Lista a fost completată de premiile: Cea mai bună imagine (Marius Panduru), Cel mai bun montaj (Cătălin Cristuțiu), Cel mai bun sunet (Momchil Bozhkov, Dana Lucreția Bunescu, Cristinel Șirli), Cele mai bune decoruri (Augustina Stanciu), Cele mai bune costume (Dana Păpăruz), Cel mai bun machiaj și Cea mai bună coafură (Petya Simeonova, Bianca Boeroiu, Domnica Bodogan).

Trofeul pentru Cel mai bun film de debut la categoria lungmetraj a fost câștigat de Nicolae Constantin Tănase pentru pelicula „Lumea e a mea”. Oana Giurgiu a primit trofeul pentru Cel mai bun film documentar pentru „Aliyah Dada”, iar Andrei Crețulescu și-a adjudecat, cu „Ramona”, trofeul pentru Cel mai bun scurtmetraj.

Gala Premiilor Gopo 2016 — ediția a 10-a este organizată de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și Babel Communications.