Acuitatea vizuală oferă informația despre claritatea imaginii – modul în care se formează și „se traduce” o informație vizuală. Specialiștii consideră că acuitatea vizuală reprezintă o problemă subiectivă, altfel spus e o percepție pe care fiecare persoană o are; în plus, o pereche de ochelari nu vindecă unele deficiențe de vedere, ci doar îmbunătățește claritatea imaginii.
„Am avut pacienți care vedeau 50-60% și spuneau <<Da! Eu văd foarte bine!>>, după cum am întâlnit pacienți care vedeau 10% și care spuneau <<Cu ochiul acesta văd foarte bine!>>. Deci este o percepție subiectivă. (…) Din 100%, pacientul vede 10% și el e mulțumit cu ce vede. Cred că există o adaptare în timp. Miopii sunt obișnuiți să vadă la aproapiere, că nu văd la distanță. Am întâlnit persoane extrem de educate care au spus că <<Eu nu am nevoie de ochelari de distanță. Eu mă apropii dacă nu văd foarte bine acolo>>. Celălalt, hipermetropul are celălalt viciu de refracție, nu vede nici la distanță, nu vede nici la aproape se va prezenta mai repede la consultul oftalmologic decât miopul. Ochelarul nu rezolvă problema; nu vindecă problema, un viciu de refracție. Un ochelar nu face decât să aducă imaginea pe retină ca pacientul să poată să vadă”, a explicat într-un interviu conf. univ. dr. Speranța Schmitzer, medic primar Oftalmologie.
Chiar dacă se recomandă purtarea ochelarilor e posibil ca viciul de refracție să crească sau, dimpotrivă să scadă capacitatea decompensarea ochiului. În aceste situații, medicul trebuie să mărească dioptriile pentru că odată cu înaintarea în vârstă (de exemplu la hipermetropie, adică în cazul persoanelor care nu văd nici la distanță, nici la aproape foarte bine, capacitatea de compensare a cristalinului scade pe măsură ce trec anii).
Controalele și consulturile oftalmologice care privesc acuitatea vizuală, viciul de refracție pot să fie făcute începând cu vârsta de trei ani și mai ales în rândul acelora care au părinți care au probleme de vedere.
„Vederea binoculară (ca să vedem cu doi ochi în același timp și să vedem în spațiu) se spune că se formează în jurul vârstei de doi ani. La doi ani e mai dificil să examinezi un copil. Nu e imposibil, dar dacă se constată că există o deviere a globului ocular, atunci se pot găsi metode și tehnici ca să faci lucrul acesta. Dar în jurul vârstei de trei ani poți să faci o examinare a acuității, a viciului de refracție la copil, dar mai ales la copiii care au în familie probleme. S-au întâlnit situații în care părintele vedea cu un ochi mai bine, și cu celălalt mai rău, deci avea ambliopie (un viciu de refracție care nu a fost corectat la timp) care au spus <<Eu am o problemă și am venit cu copilul!>>. Am întâlnit și familii în care copilul avea probleme și nu au venit cu copilul decât de la 15 ani, când deja era târziu. Până la șapte ani se poate face recuperarea vederii (dacă depistezi un viciu de refracție e bine să-l corectezi până la vârsta aceasta)”, a precizat conf. univ. dr. Speranța Schmitzer în cadrul aceluiași interviu.
Conform recomandărilor medicului, consultul oftalmologic se recomandă să se facă la un an de zile- mai ales în cazul persoanelor cu vârsta de 40-45 de ani.
Examenul oftalmologic constă în determinarea acuității vizuale (vederea la distanță și la aproape cu ochelari și fără), măsurării tensiunii intraoculare, examinarea fundului de ochi, testul Schirmer, precum și analiza biomiocroscopică. În cazul celei din urmă, medicul examinează pleoapele, punctele lacrimale la o lampă cu fantă pentru a fi determinate situațiile eventualele leziuni, care, dacă nu sunt depistate la timp, pot fi invalidante pentru pacient. Testul Schirmer se realizează pentru a determina dacă pacientul are sau nu lacrimi, precum și cantitatea acestora (produsă de glandele lacrimale).
„De obicei pacientul se plânge că îl jenează ochiul, că are senzația de corp străin, de prurit la nivelul ochiului, o roșeață care poate să apară, un edem la nivel pleoapelor. Mulți pacienți se duc la farmacie și zic <<Mă mănâncă ochiul! Parcă am senzația de corp străin sub pleoapă!>> și primesc un colir cu antibiotic. De multe ori, acesta nu face decât să-i fie mai rău ochiului sau ameliorează foarte puțin situația. (…) În ultima vreme s-a constatat prezența ochiului uscat, adică nu există o secreție lacrimală bazală care să asigure lubrefierea feței anterioare a globului ocular cu pleoapele. Atunci se produc niște leziuni fine, microscopice la nivelul corneei și ochiul, prin glanda lacrimală principală ochiul lăcrimează. Astfel, acesta se apără. Pacientul zice <<Dar lăcrimez! Cum să spun eu că nu am lacrimi, când eu lăcrimez?>>. Lăcrimezi pentru că ochiul se apără. (…) Dându-i antibiotic sau colir cu antibiotic sigur, că acesta umezește ochiul, dar medicamentele, conservanții accentuează de fapt uscăciunea lui. (…) E important de făcut la examinare și un Test Schirmer, adică medicul să vadă care e secreția lacrimală, să constate dacă e o secreție lacrimală normală sau nu la nivelul ochiului”, a mai adăugat medicul.
| Sursa: |
 |
24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
