Un elicopter al serviciilor de salvare care se afla în misiune într-o zonă montană din centrul Italiei s-a prăbușit, transmite Reuters, care preia informații apărute în mass media din Peninsulă.
La bordul aparatului de zbor se aflau șase persoane și nu există, deocamdată, detalii despre soarta lor.
Postul de televiziune RAI relatează că elicopterul preluase o persoană care fusese rănită într-un accident de schi în regiunea Abruzzo, în apropiere de Campo Felice.
Misiunea de salvare nu avea legătură cu operațiunea declanșată în urma avalanșei produse săptămâna trecută în aceeași regiune din Italia, potrivit Il Messaggero.