Un număr de 17 cazuri de gripă aviară (subtipul H5N8) au fost certificate, de la sfârșitul lunii noiembrie 2016 și până în prezent, în județul Constanța, în probele prelevate de la cadavrele de păsări sălbatice colectate din natură, în diferite zone specifice de iernat, potrivit epidemiologilor Direcției Sanitar Veterinare pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Constanța.
DSVSA Constanța a informat, într-un comunicat de presă transmis miercuri, că în ultimele 24 de ore au fost prelevate 38 probe de la cadavre de lebede, pescăruși, lișițe și cormorani din zone ale Portului Tomis și din Eforie Sud, Mangalia și Costinești, pentru efectuarea determinărilor de laborator.
„Ca măsură suplimentară, se vor efectua controale oficiale în toate exploatațiile comerciale de păsări de pe raza județului Constanța, urmând a fi menținute măsurile dispuse și întreprinse de ANSVSA, odată cu declararea focarului de influență aviară, pe data de 28.11.2016”, se menționează în comunicat.