Muzeele Vaticanului au un nou site, mai sofisticat

Capela Sixtină sau camerele pictate de Raphael vor putea fi admirate online, mai ușor, grație noului site al Muzeelor Vaticanului, ce și-a propus creșterea accesului publicului la bogatele sale colecții, relatează AFP.

Muzeele Vaticanului, admirate anual de peste 6 milioane de vizitatori, găzduiesc una dintre cele mai mari colecții de artă din lume, cuprinzând șapte kilometri de galerii și faimoasa Capela Sixtină.

Site-ul existent a fost înlocuit recent cu un nou portal multimedia sofisticat (www.museivaticani.va). Acesta cuprinde 13.000 de pagini în cinci limbi (italiană, engleză, spaniolă, germană, franceză), 3.000 de fotografii și 57 de materiale video. Site-ul permite, spre exemplu, partajarea de poze cu lucrările găzduite de muzee pe rețele de socializare precum Twitter și Facebook.

Noul site dispune și de un „catalog online” cuprinzând pentru moment 4.000 din cele 20.000 de lucrări expuse în colecțiile sale permanente. Într-un an, toate operele găzduite vor figura în acest catalog, a promis în cadrul unei conferințe de presă noua directoare a Muzeelor Vaticanului, Barbara Jatta, care a devenit la 1 ianuarie prima femeie care deține această funcție prestigioasă.

Pentru cei care doresc să părăsească lumea virtuală pentru o vizită la fața locului, o secțiune a site-ului permite rezervarea biletelor on-line, pentru a evita cozile.