Breaking News

Cameră: Problema cetățenilor români din Republica Moldova cu privire la actele de identitate, dezbătută în comisia de resort

Comisia pentru comunitățile de români din afara granițelor țării a dezbătut în ședința de joi problema cetățenilor români din Republica Moldova care nu-și pot preschimba actele de identitate din cauza unor aspecte birocratice.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES de Camera Deputaților, inițiativa îi aparține președintelui Comisiei, Constantin Codreanu, care a declarat că dosarul „cetățeniei române” reprezintă una dintre prioritățile fixate la începutul anului 2017, pentru care va pleda până la rezolvarea acestei probleme.

„Dosarul ‘cetățenia română’ se referă la problema minorilor care își ‘pierd’ cetățenia în urma unui ‘conflict instituțional’ dintre Autoritatea Națională pentru Cetățenie și Direcția Generală Pașapoarte. Conform practicii legale valabile până în luna februarie 2015, cetățenia română era recunoscută în cazul minorilor ai căror părinți au redobândit cetățenia română, fără a fi nevoie de o cerere separată. De asemenea, persoanele cu vârsta de peste 18 ani aveau dreptul să solicite recunoașterea cetățeniei române în baza faptului că erau minori atunci când unul dintre părinți a obținut cetățenia română. Conform procedurii actuale, minorii nu pot obține automat cetățenia, înscrierea acestora în certificatul de cetățenie al părinților fiind obligatorie. Prin urmare, tuturor copiilor minori care și-au perfectat certificatul de naștere, pașaportul și/sau cartea de identitate în baza vechii proceduri și care solicită în prezent, după expirare, reînnoirea actelor le este refuzat acest drept, întrucât nu pot prezenta certificatul de cetățenie”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, Constantin Codreanu a menționat că acești cetățeni români se regăsesc în situația de a-și pierde locul de muncă sau de a nu-și mai putea continua studiile, în urma „reglementărilor legislative defectuoase”.

„La această concluzie s-a ajuns în urma recepționării zilnice a mesajelor la comisie, prin care se conturează o stare de absurd, pe de o parte, cetățenii nu pot face dovada cetățeniei române prin certificatul de naștere și li se sugerează reluarea procedurii de redobândire a cetățeniei, iar, pe de altă parte, în instanță ei nu pot renunța la cetățenie. Este nevoie de o rezolvare urgentă care să acopere toate situațiile anterioare și să aducă rezolvare tuturor cazurilor. Numărul acestora nu este cunoscut, dar se estimează la câteva zeci de mii. Așteptăm punctul de vedere promis din partea reprezentanților Ministerului Afacerilor Interne, pe care să-l discutăm la următoarea ședință a comisiei cu președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie”, a declarat Codreanu.