Rezervația biosferei „Prutul de Jos” va fi creată în raionul Cahul în vederea „conservării spațiilor geografice terestre și acvatice cu elemente și formațiuni fizico-geografice de importanță națională și internațională care cuprind specii de plante și animale indigene, specifice acestui teritoriu”, potrivit unui proiect care va fi publicat mîine în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, informează MOLDPRES.
Rezervația va avea o suprafață de 14 771 hectare și va include nouă localități din raionul Cahul, precum și 824 de hectare de terenuri silvice. Rezervația biosferei „Prutul de Jos” se va subordona autorității centrale pentru mediu prin intermediul Agenției „Moldsilva” și va fi finanțată de la bugetul de stat, din mijloace speciale, fonduri ecologice, precum și din donații, inclusiv străine.
Crearea rezervației este prevăzută în proiectul transfrontalier trilateral România – Ucraina – Republica Moldova. Acceptul preventiv al UNESCO privind fondarea rezervației a fost susținut în cadrul ședinței a 4-a a Congresului Mondial al Rezervațiilor Biosferice, care s-a desfășurat la Lima, Peru în 2015.
Fondarea primei rezervații a biosferei în lunca Prutului Inferior este susținută de Uniunea Europeană prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate și Parteneriat și va permite țării să ridice imaginea la nivel internațional, menționează Ministerul Mediului.