Legitimațiile de călătorie gratuită pe mijloacele de transport în comun, eliberate de Primăria municipiului Iași, prin Direcția de Asistență Comunitară (DAC), rămân valabile până la emiterea altora noi. Potrivit reprezentanţilor Primăriei, în prezent este în curs de tipărire un model nou al legitimațiilor valabile pe autobuzele și tramvaiele Companiei de Transport Public (CTP) Iași. Pe lângă o nouă identitate vizuală, adecvată și noului operator de transport public, legitimațiile vor trebui vizate anual și nu trimestrial, ca până acum. Reamintim că, în baza Hotărârii Consiliului Local Municipal Iași nr. 159 / 2008, de această facilitate beneficiază: persoanele cu vârsta de peste 65 ani din municipiul Iaşi; persoanele pensionare cu vârstă până la 65 de ani, ale căror pensii sunt mai mici decât salariul minim brut pe ţară garantat în plată (1.450 de lei, de la 1 februarie); persoane care au stabilit prin Legea 341 / 2004 dreptul de a beneficia de gratuitate pe transportul în comun (revoluționari). (E.M.)