24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Când era mai tânăr și la trup curat Florin Piersic arăta ca un Piersic în devenire. Cu timpul a început să cunoască Gloria, cum majoritatea dintre noi visam să ne ia cineva în seamă. Vorbim, astfel, de gloria de a fi luat în seamă, de a opri circulația atunci când pașii tăi ajung pe domeniu public, astfel încât toți să încerce să te salute, să fie vizibili, să te atingă, să aibă plăcerea efemeră că i-ai salutat, bătut pe umăr, sau că le-ai șoptit la ureche: ”Ține-o tot așa, ciocoflendere!”.
Florin Piersic face deja parte din peisajul nostru cotidian, alături de mașina de pompieri (care merge să mai stingă un Colectiv, un Bamboo sau ce va mai urma), alături de mașină de popcorn din Parcul Copou, de girofarurile pornite, care, în drumul spre salvarea de vieți omenești, adună privirile trecătorilor în clipoceala luminilor, pentru ca toți să ne regăsim în acea umbră de zeu care ne descoperă a fi amintiri mișcătoare, de aproape un secol spre nemurire. Uite Steaua Polară! Uite cum răsare Soarele! Uite-l pe Florin Piersic! Uite-l pe Pur și Simplu!
Chiar dacă de jur-împrejurul său cad frunzele de aur ale teatrului și filmului românesc, tulpina sa, asemenea tulpinii Teiului eminescian, renaște prin vlăstarele tinere, pe care viața i le oferă sub formă de clipe nepieritoare, produse de acea alchimie ce poate să preschimbe banalul în clipe de aur. Trecerea firească a timpului în momente de referință, de memorie vie a unor secunde greu de uitat, l-au împărțit pe Florin Piersic în firimiturile date omenirii, sub formă de hrană, cum doar porumbeii mai sunt hrăniți în piețele publice ale lumii, oferindu-le forța necesară să-și ducă zborul pe aripile libertății de a-și imagina pacea, spațiul atât de căutat și de invocat în toată zbaterea ninsorii florilor de piersic.
Ninge cu Florin Piersic peste sufletele noastre. Ninge sălbatic și cuminte în același timp, ca și cum poți împăca focul cu apa, tăcerea cu strigătul, odihna prafului așezat cu răscolitul colb în urma copitei calului, ce i-a fost prieten devotat, poate mai bun decât unii oameni ieșiți în cale.
Actorul a ajuns astăzi să fie depozitarul unei vârste care îți înmoaie genunchii, dar nu a îngenunchiere, ci pur și simplu pentru a te apropia de firul de iarbă cu smerenie și milostivire, cu acea aplecare spre pământ, lângă tălpile tale, dar nu pentru îngropăciune, ci pur și simplu pentru venerare, pentru mărirea distanței dintre El și tine, dintre cel care sprijină cerul să nu te strivească, simțind cum altoirea piersicului cu florin a născut veșnicia simplei prieteniei.
Astăzi, Florin Piersic are funcția câștigată prin notorietatea sa maximă, aceea de substantiv comun, bun al întregului popor, simplitate care dă strălucire și valoarea clipei, imortalizând-o în cei 81 de ani, pe care Actorul îi face astăzi cadou lui Florin Piersic.
Se poate spune că Florin a întors și celălalt obraz vieții, demonstrându-și forța de a trăi prin iubire și iertare, fără dușmănie sau gânduri ascunse. Sinceritatea în acest caz este tributul plătit strălucirii sale pe scenă, așa cum l-a învățat ultimul său mentor, Radu Beligan, Maestrul Maeștrilor.
Florin Piersic a avut parte de așa ceva în lunga sa carieră actoricească. El a reușit să transforme arta declamațiunii în exercițiul sensibilității pure, locul în care rostirea firească și mișcătoare și-a dat întâlnire cu prelungirea comunicării dincolo de tăcerea dintre cuvinte, transformând astfel rostirea în transa din care spectatorul reușea, în cele din urmă, să iasă când în sală luminile se aprindeau, speriate parcă și ele de ropotul mistuitor de aplauze.
Florin Piersic vine din nou spre noi maiestuos, cu zâmbetul exersat în fața miliardului de fotografii, la fel de proaspăt și de inevitabil, la fel de piersic și de florin, făcându-ne să nu ne dăm seama dacă 81 de ani sunt 29.585 de zile sau 710.040 de ore… Nu vom greși dacă vom spune că Florin Piersic astăzi se află pe punctul de a sta aprins în fața noastră de 2.556.144.000 secunde.
Aceasta este adevărata vârstă a nemuritorului nostru prieten, pentru care nici o bucurie nu este îndeajuns, pentru care nici o lacrimă nu este prea mult, pentru care nici o singurătate nu este suficientă pentru a se mai întâlni și el cu sine.
Cu cele treisprezece litere așezate în creuzetul numelui, Florin Piersic a mișcat sufletul acestui popor, cu fiorul cuvântului, căruia doar Actorul i-a găsit drumul cel mai scurt spre a sensibiliza piatra și a îngheța valul, cu o simplă mișcare a capului pe spate, în urma căreia părul său a pornit pădurea să se scuture de istoria neamului, iar pe noi, spectatorii, să-l îndrăgim până la neuitare.
La mulți ani, miliardarule de secunde trăite!
ADI CRISTI
