Florin Iordache, ministrul Justiţiei: Sunt 28.000 de deţinuţi pentru care nu se respectă condiţiile minimale de viaţă

 

Sunt aproximativ 28.000 de deţinuţi pentru care nu se respectă condiţiile minimale de viaţă, a declarat, sâmbătă seară, ministrul Justiţiei, Florin Iordache, după vizitele efectuate în penitenciare.

„Dacă ţinem problema sub preş ne vom trezi cu o decizie pilot care ne va condamna. Sunt aproximativ 28.000 de deţinuţi pentru care nu se respectă condiţiile minimale de viaţa. Asta înseamnă o penalizare de 80 de milioane de euro pe an(…). Noi trebuie să demonstrăm la CEDO că putem face ceva. Simpla amendă care va fi luată din banii românilor nu va rezolva problema (…) Violatorii şi criminalii sunt excluşi. Ultima lege a graţierii a fost dată în 2002. Nu e o soluţie minune, trebuie să venim şi cu alte legi”, a declarat ministrul Justiţiei, la Antena 3.

Florin Iordache s-a arătat nemulţumit de condiţiile din închisori.

„Am văzut oameni cu faţa tumefiată de muşcături de căpuşe. Oamenii ăia nu sunt condamnaţi la moarte. Deci când vezi oameni şi gândaci care trec peste ei…pentru că într-o cameră de 4 pe 4 stau 20 oameni. Oamenii ăştia nu patru metru cât prevede legea, oamenii ăştia stau sub un metru pentru fiecare om”, a mai spus lorin Iordache.

Proiectul de ordonanţă de urgenţă privind graţierea a fost îmbunătăţit, a mai precizat ministrul Justiţiei.

„Proiectul pe care noi l-am înaintat va fi îmbunătăţit. Dar a-l respinge şi a spune că România nu e pregătită, să ne dea altcineva o soluţia pentru a nu plăti din aprilie 80 de milioane de euro”, a adăugat Florin Iordache.

Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, că accesul jurnaliştilor va fi permis la dezbaterea de luni pe proiectele de ordonanţă de urgenţă privind graţierea şi modificarea codurilor penale, nefiind însă spaţiu şi pentru camerele de luat vederi. Peste 200 de persoane s-au înscris până vineri la consultarea de luni organizată de Ministerul Justiţiei pe proiectele de ordonanţă de urgenţă privind graţierea şi modificarea codurilor.