UNATC ‘I. L. Caragiale’: Coregraful Mats Ek și balerina Ana Laguna – Doctor Honoris Causa

Coregraful suedez Mats Ek și balerina Ana Laguna au primit luni titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”.

Ceremonia de acordare a distincțiilor a avut loc în cadrul manifestărilor organizate cu prilejul zilei UNATC „I. L. Caragiale”.

Distincțiile au fost înmânate de președintele Senatului UNATC, prof. univ. dr. Sergiu Anghel.

„În artă, ca și în sport, există reguli. Există, însă, și diferențe majore. Dacă în sport încălcarea regulilor este eliminatorie, în artă, uneori, subminarea lor este soluția integratoare a unei noi reguli. (…) Încălcând regula, Mats Ek a fost excepția, o excepție excepțională. (…) Excepționalismul său a constat în faptul că nu a folosit povestea în felul în care aceasta structura discursul coregrafic în secolul al XIX-lea”, a spus Sergiu Anghel, în Laudatio.

„Ana Laguna este unul dintre puținii interpreți-creatori care ne demonstrează că dansul, spre deosebire de oricare altă artă spațial-temporală, își inventează limba în care ne vorbește concomitent cu mesajul pe care vrea să ni-l transmită”, a caracterizat-o Sergiu Anghel pe Ana Laguna.

Cei doi artiști au afirmat că îi vor da tot sprijinul profesorului Sergiu Anghel, care a inițiat un proiect de unificare a mai multor arte din dans în cadrul Uniunii Artei Coregrafice din România, „pentru a oferi unui public cât mai larg posibilitatea de a le descoperi și înțelege”.

* Ana Laguna s-a născut în Zaragoza (Spania) și a început să studieze dansul la „Conservatorio Superior de Danza”, școală fondată de Maria de Avila, una dintre personalitățile marcante ale baletului clasic spaniol din secolul XX.

De-a lungul timpului, Ana Laguna a fost recompensată pentru creația sa cu numeroase premii și distincții: National Dance Award (Spania), Grand Prix „Videodans” pentru rolul din „Giselle”, Premiul „Vaslav Nijinsky” (Monte Carlo), Medalia de Aur „Karina Ari” (Suedia). A primit titlul onorific de „Fiică a Zaragozei”, Cavaler al Literelor și Artelor (Franța), Premiul Emmy (pentru rolul din „Carmen”), Medalia de Aur pentru Merite Civile (Spania), Premiul „Leonide Massine” (Italia), Premiul „Benois de la Danse” (Rusia și Italia), titlul de Profesor de Onoare din partea Ministerului Culturii din Suedia.

* Mats EK, născut în 1945 la Malmo (Suedia), a crescut într-o familie de artiști. El a intrat în lumea dansului relativ târziu, la vârsta de 17 ani. Pentru început, a urmat cursurile Academiei de Balet din Stockholm. Apoi, a părăsit dansul pentru 10 ani și a studiat actoria la Colegiul Marienborg, în Norrkoping. La terminarea studiilor a lucrat ca regizor la Teatrul de Păpuși și la Teatrul Regal, în capitala Suediei. Abia în 1973 se alătură companiei fondate de mama sa, Cullberg Ballet, în calitate de coregraf și, ulterior, de director artistic (1981-1993).

Producțiile lui au fost prezentate pe cele mai importante scene ale lumii: Opera din Paris, Baletul din Stuttgart, Netherland Dance Theater, Opera din Zurich, Baletul Regal Suedez, Les Grands Balletes Canadien de Montreal, Metropolitan Opera, Teatrul Balșoi.

Activitatea lui artistică a fost recompensată cu importante premii, printre care: Emmy Award (pentru „Carmen”), Dance Magazine Award, Premiul „Benois de la Danse”, Olivier Award pentru Dans, Premiul „Europa” pentru Teatru.