Breaking News

Dragnea îl sfătuiește pe ministrul Justiției să se inspire din experiența guvernelor anterioare în privința grațierii

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat marți că îl sfătuiește pe ministrul Justiției, Florin Iordache, să se inspire din experiența guvernelor anterioare în legătură cu modul de adoptare a proiectului privind grațierea.

Prezent marți la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde a avut loc primul termen al procesului în care este judecat pentru instigare la abuz în serviciu, Dragnea a fost întrebat de jurnaliști ce l-ar sfătui pe ministrul Justiției în legătură cu cele două proiecte de ordonanță privind grațierea și modificarea Codurilor penale.

„Eu l-aș sfătui să se inspire din experiența înaintașilor, adică din experiența guvernelor precedente. Dacă e să se dea prin ordonanță sau să se adopte proiecte de lege, asta e problema lor, dar e bine să se uite la experiența înaintașilor. Dacă s-a mai dat o grațiere prin ordonanță, poate să dea. Dacă nu, nu știu dacă este bine. (…) Deocamdată, eu am văzut foarte mult scandal pe niște intenții. Am văzut și o dezbatere publică și eu zic să așteptăm să vedem ce face Guvernul”, a spus Dragnea.

De asemenea, Liviu Dragnea a fost întrebat dacă o eventuală grațiere îl va ajuta cu dosarul pe care îl are în instanță.

„Ce grațiere să mă ajute pe mine? Nicio grațiere nu mă ajută. Eu nu am auzit de la Guvern că vrea să dezincrimineze abuzul în serviciu. Pe de altă parte, știu că avem o Curte Constituțională, din câte mai știu eu, cel puțin azi dimineață, era în vigoare, care a adoptat o decizie. Dacă trebuie să ieșim în stradă pentru a nu pune de acord deciziile Curții Constituționale cu legislația, este și asta o opțiune sau poate CCR a emis acea decizie pentru mine”, a replicat Dragnea.

Întrebat dacă acel prag de 200.000 de lei pentru abuz în serviciu îl ajută, președintele PSD a spus: „Nu mă ajută pe mine personal. Eu am înțeles de la DNA că are o problemă cu vreo 15.000 de dosare. Eu nu cred că cele 15.000 sunt despre mine, din cât îmi aduc aminte”.

Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au amânat, marți, pentru 14 februarie, dosarul în care președintele PSD, Liviu Dragnea, este acuzat de instigare la abuz în serviciu în legătură cu angajarea a două membre de partid la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Teleorman.

Motivul amânării a fost faptul că trei dintre inculpați nu și-au angajat avocat. De la proces a lipsit fosta soție a lui Dragnea, Bombonica Prodana, care a transmis prin avocat că dorește să fie judecată în lipsă.

La ieșirea din sala de judecată, Liviu Dragnea a spus că dosarul său se bazează pe o declarație mincinoasă, dată de o persoană „în condiții suspecte” la DNA.

„O luăm din nou de la capăt. Pe o mărturie mincinoasă, contestată și infirmată de declarațiile martorilor. Vreau să aduc și eu martori și să se audieze din nou martori să vedem dacă și acest proces va merge și se va susține pe o declarație mincinoasă sau două declarații mincinoase, obținute în condiții suspecte la DNA. Eu m-am uitat cu foarte mare atenție peste toate declarațiile. Oricine este de bună credință și studiază cu atenție doar acele declarații și declarațiile martorilor se vede că sunt puse cu mâna, sunt cusute cu ață albă sau dictate. Noi vorbim despre o doamnă care a făcut o declarație mincinoasă și care a mai fost condamnată pentru luare de mită și, am înțeles, mai are un dosar și se pare că s-a făcut o înțelegere. Asta e România, patria denunțurilor și ascultărilor. Astea sunt principalii piloni pe care se sprijină dosarele în România și pentru care intră oamenii în pușcărie”, a susținut Dragnea.

Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârșirea, în calitate de președinte al Consiliului Județean Teleorman, a infracțiunilor de instigare la abuz în serviciu și instigare la fals intelectual.

În același dosar, a fost trimisă în judecată și fosta soție a lui Dragnea, Bombonica Prodana, la data comiterii faptei coordonator al Complexului de servicii destinate copilului și familiei și șef serviciu Secretariat din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Conform DNA, Dragnea a intervenit pentru menținerea în funcție și plata drepturilor salariale pentru două angajate de la DGASPC Teleorman, deși știa că acestea lucrau de fapt în cadrul organizației PSD Teleorman.