Marius Vulpe, directorul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor: „Cel mai modern penitenciar se află la Arad şi cele mai grele condiţii sunt la Satu Mare”

 

Cel mai modern penitenciar din ţară ar fi cel de la Arad, iar cele mai grele condiţii se întâlnesc în Penitenciarul Satu Mare, unde sunt de două ori mai mulţi deţinuţi decât poate acoperi instituţia, spune directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, comisarul-şef Marius Vulpe.„E greu să stabileşti care este cel mai rău, pentru că fiecare stă rău la câte un capitol, ori la supraaglomerare, ori la asistenţă medicală, fie la acordarea timpului de plimbare, dar cel mai modern, ultimul construit este Penitenciarul Arad. Cel mai rău mi-e greu să-l categorisesc, dar dacă îl luăm după gradul de supraaglomerare, este Satu Mare. Peste 200 la sută gradul de ocupare”, a mai declarat Marius Vulpe.

Directorul ANP a precizat că, la ora actuală, în penitenciare sunt peste 30.000 de paturi, dar, conform normelor, pot fi cazaţi mai puţin de 20.000 de deţinuţi.

„În momentul actual avem circa 33.000 de paturi instalate. Din punct de vedere legal, circa 19.500 (de deţinuţi – n.r.) putem caza. (…) Cazarea, pe normative europene, se calculează la suprafaţă, nu la paturi instalate. Pentru a respecta legea şi a nu mai fi amendaţi ar trebui fie să plece 8.500 de deţinuţi din sistem, fie să construim alte locaţii. Fie penitenciar, fie secţii de deţinere, care să ne ofere cele 8.500 de locuri, iar deţinuţii să rămână în sistem şi să nu mai plătim amenzi”, a mai spus Vulpe, care a explicat că nu dorm doi deţinuţi într-un pat, dar nu le este respectat spaţiul necesar de patru metri pe deţinut. „Sunt 27.500 de deţinuţi astăzi şi nu se respectă cei patru metri pătraţi”.

Directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor s-a aflat, marţi, la Constanţa, unde a participa la şedinţa de bilanţ a activităţii desfăşurate în anul 2016, în cadrul Regiunii de Sud – Est, respectiv în unităţile penitenciar Constanţa – Poarta Albă, Penitenciar Spital Constanţa – Poarta Albă, Penitenciar Tulcea, Penitenciar Brăila, Penitenciar Galaţi, Centrul de detenţie Brăila – Tichileşti şi Penitenciar Slobozia.