Fostul secretar general al ONU, Ban Ki-moon, a anunțat miercuri că nu va candida la alegerile prezidențiale anunțate pentru acest an în Coreea de Sud, potrivit agenției de presă Yonhap.
„Vreau să mă retrag din viața politică”, a declarat înaltul diplomat, care și-a predat mandatul de la șefia instituției internaționale la 31 decembrie 2016, potrivit AFP.
„Voi renunța la pura mea aspirație de a obține o schimbare în politică sub conducerea mea și de a unifica țara. Am fost foarte frustrat de atitudinile parohiale, egoiste (ale unor cercuri politice) și am ajuns la concluzia că nu are niciun sens să continui cu acestea”, a adăugat Ban, citat de Yonhap.
Ban era al doilea cel mai bine plasat candidat în sondaje în perspectiva viitoarelor alegeri, după Moon Jae-in, fostul lider al principalului bloc de opoziție, Partidul Democrat.
Coreea de Sud traversează o criză profundă, în urma scandalului de corupție care a afectat-o direct pe șefa statului sud-coreean Park Geun-hye, destituită de parlament în decembrie 2016.
Scandalul o are în centru pe Choi Soo-Sil, prietena apropiată a președintei, arestată în noiembrie și acuzată de extorcare și abuz de putere. Acesteia i se reproșează că și-a folosit relațiile de prietenie cu președinta pentru a forța grupuri industriale să finanțeze fundații dubioase și că s-a folosit de acestea din urmă în scopuri personale.