24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Încep să apară la suprafață mizeriile unei societăţi umane din underground-ul viermuitor în care de 27 de ani colcăim precum viermii în lumea nevertebratelor.
Vorbim, în ultimul timp, despre lumea din spatele gratiilor în care se încearcă teoretic doar recuperarea celor căzuți în greșeală și reintegrarea acestora în viața de zi cu zi a societății. Aruncarea în aer a unei legi necesare momentului, dar prost gestionată, aceea privind grațierea, a prins pe picior greșit societatea, preocupată mai mult cu divizarea poporului în taberele lui Klaus Iohannis și Liviu Dragnea. Nimic nu mai contează. Nimic nu mai este important în această lume decât interesele politice de care sunt subordonate interesele ascunse ale grupurilor de interese. Peste toate acestea se află cei care decid și peste aceștia cei care construiesc viitorul țării în termeni cât se poate de exacți, matematici.
Lumea din spatele gratiilor este o lume ascunsă, chiar dacă în proiectele umanizării spațiului carceral mai pot fi întâlnite ”vizite de lucru” ale unor inimoși, răzbătători, prin promovarea unor proiecte precise, care au ca obiect pregătirea deținutului pentru lumea de-afară, astfel încât presiunea singurătății să fie pusă la treabă, într-un mod creativ. Arta și-a demonstrat forța și capacitatea de a oferi pedepsitului șansa de a-și redescoperi sensibilitatea creativă, singura în măsură să construiască punți de legătură într-un mediu ostil, plin de agresivitate, de fărădelege, de oameni fără caracter.
Strada a făcut și un lucru bun, răscolind acest rahat al existenței noastre. A lăsat să se vadă care sunt fisurile acelei unități, doar visată și nicidecum existentă, Prin aceste fisuri se strecoară forțele noastre de a ne construi singuri o lume, care să ne aparțină, care să ne ia în seamă, o lume plină de noi, într-o solidaritate necesară forței care să ne păstreze voința de a nu uita că suntem oameni.
Apar din mărturiile politicienilor, ce au trecut prin pușcăriile capitaliste, descrieri de șoc, de groază, de iad, prin care omul se depersonalizează, încetul cu încetul până la anonimatul ce transformă oamenii în zombii. Oamenii din stradă, cei care protestează împotriva grațierii ar trebui să fie cazați o săptămână în pușcăriile țării, pentru ca mai apoi, în week end să fie obligați să iasă în stradă și să strige împotriva grațierii lor. Un astfel de experiment nu are nimic de a face cu fraza ”cei vinovați să-și suporte pedepsele”. Ar fi fost corectă și reală o astfel de apreciere dacă, într-adevăr, în pușcării ar intra doar cei vinovați, doar cei care au greșit. În paralel cu dezbaterea despre pușcăriile țării există și o mare provocare referitoare la incapacitatea Justiției de a asigura o judecată dreaptă, descoperindu-se fisuri grave în zona ”nimeni nu este mai presus de lege”. SRI, DNA și ÎCCJ sunt cele trei puncte cu ajutorul cărora ființează un spațiu paralel cu cel politico-social, spațiul ce decide mersul acelor de ceasornic, locul în are va fi lumină, întuneric sau umbră.
Este necesară o resetare a instituțiilor statului de drept, o punere în tiparele reale și firești ale rolului pe care ar trebui să-l aibă separația puterilor în stat, dar și lăsarea imediat la vatră a acelor conducători care și-au matrițat irecuperabil reflexele, acționând doar prin profilul carterelor perforate.
Nu mai putem fi atât de fracturați, atât de fragmentați, Grabnica noastră salvare rezidă din unitatea care încă ne lipsește, care încă ne ține cu ochii în Soare, abandonându-ne pur și simplu ca un tren pe linia moartă sau ca pe un vapor naufragiat între stânci. Este nevoie de forța noastră internă care să ne scoată din părăsire, inutilitate, care să ne dea semnalul punerii în mișcare, a urnirii lucrurilor din loc, astfel încât să fie posibilă regruparea, după ce cantitatea de ură din fiecare a ajuns din nou la nivelul suportabil, mult mai mică decât cantitatea de îngăduință, de toleranță. Avem nevoie să auzim și ceea ce spune cel de lângă noi. Avem nevoie și de părerea celuilalt, astfel încât să fim în stare să aflăm rotundul lumii, căruia să reușim să-i calculăm diametru, lungimea cercului și, mai ales, secanta care ne unește și care ne aduce împreună, indiferent de poziția pe care o avem la un anumit moment pe circumferința sferei.
Lupta se dă deja pe viață și pe moarte, pe funcții și pe pensionări. Oricât de mare se crede a fi Laura Codruța Koveși, de exemplu, ea nu poate să învingă evidența, oricât de zeci de mii de ciumpalaci ar striga: ”DNA să vină să vă ia!” Dacă aceasta le este dorința, așa să se și întâmple. Dar nu în această formulă, ci în una adevărată, bazată pe lege, pe acea lege mai puternică decât toți și decât toate Codruțele din poveste.
ADI CRISTI
