Breaking News

Prezența virusului influenței aviare a fost confirmată în România în mediul sălbatic și în 9 gospodării, în ultimele 3 luni

Prezența virusului influenței aviare, serotipul H5N8, a fost confirmată în România în mediul sălbatic și în 9 gospodării ale populației în perioada noiembrie 2016 – prezent, iar autoritățile recomandă, în context, ca toate păsările din gospodărie să fie ținute închise în perimetrul exploatației.

Potrivit unui comunicat al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, remis vineri AGERPRES, toate păsările din gospodărie trebuie ținute închise în perimetrul exploatației, fără a le permite accesul la lacuri și bălți, pentru a împiedica venirea în contact a păsărilor domestice cu cele sălbatice. De asemenea, rațele și gâștele domestice trebuie separate de alte păsări de curte iar accesul în curtea păsărilor este limitat la o singură persoană. Totodată, este interzisă adăparea păsărilor de curte cu apa de suprafață, provenită din lacuri, iazuri, sau bălți.

Dacă într-o exploatație există suspiciunea de boală se interzice organizarea pe teritoriul localității de piețe, târguri sau expoziții de păsări și animale, până la clarificarea situației.

„Toate cazurile de îmbolnăvire sau moarte la păsările din orice specie sau la mamifere, din curtea proprie, vor fi anunțate, fără întârziere, medicului veterinar de liberă practică împuternicit. Toate cadavrele de păsări și mamifere, descoperite în locuri publice, se anunță, fără întârziere, medicului veterinar de liberă practică împuternicit sau la DSVSA județeană”, menționează autoritatea sanitară veterinară.

Potrivit instituției, influența aviară nu a fost confirmată în exploatații avicole comerciale.

„Având în vedere situația națională și internațională sub aspectul evoluției influenței aviare ANSVSA a dispus următoarele măsuri, pentru împiedicarea răspândirii bolii pe teritoriul României, după cum urmează: monitorizarea în permanență a statusului de sănătate la păsări domestice și sălbatice pe întreg teritoriul României. În acest sens, orice suspiciune va fi notificată în regim de urgență DSVSA-urilor județene și ANSVSA; au fost solicitate instituiri de protocoale de colaborare cu o serie de instituții implicate în observarea, supravegherea și monitorizarea păsărilor sălbatice, respectiv societăți ornitologice, Asociația Biosfera Delta Dunării, asociații de vânătoare etc.; o atenție deosebită și o înăsprire a controalelor transporturilor intracomunitare cu păsări vii și ouă de incubat provenite din țările unde au evoluat focare de influență aviară în ultima perioadă; a fost dispus pe întreg teritoriul României ca în cazul exploatațiilor comerciale de păsări autorizate/înregistrate sanitar veterinar cu sistem de creștere și exploatare a păsărilor free-range și ecologic, toate păsările să fie ținute închise în adăposturi fără acces la luciuri de apă sau alte amenajări hidrologice și fără a avea contact cu păsările sălbatice; a fost solicitată întărirea tuturor măsurilor de biosecuritate în exploatațiile comerciale avicole de pe teritoriul României”, precizează instituția.

Focare de gripă aviară evoluează și în: Cehia, Finlanda, Franța, Grecia, Irlanda, Israel, Spania, Olanda, Polonia, Rusia, Ungaria, Elveția, Danemarca, Croația, Germania, Austria, Serbia, Slovacia, Slovenia, Regatul Unit al Marii Britanii și Ucraina, țări care au notificat Organizația Mondială a Sănătății Animalelor — OIE de existența focarelor de gripă aviară pe teritoriul lor, la păsări din mediul domestic și sălbatic.