Decizia Guvernului de a abroga OUG 13/2017 înseamnă recunoașterea unei greșeli, a declarat, duminică, Raluca Turcan, președintele interimar al PNL, în cadrul unei conferințe de presă.
„Este o situație de emoție socială și ea trebuie tratată democratic și cu rațiune politică. Faptul că Guvernul a abrogat Ordonanța, înseamnă că Guvernul recunoaște că a greșit. Acest lucru este foarte clar, însă mutarea atenției de la Guvern la Parlament, unde majoritatea PSD-ALDE poate decide orice, nu rezolvă problema de fond”, a declarat Raluca Turcan.
În opinia sa, liderii PSD și ALDE, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, dar și premierul Grindeanu au înțeles mesajul străzii și nu vor mai adopta măsuri ”pentru a-și salva protejații politici sau nu vor mai întreprinde măsuri pentru slăbirea justiției”.
„În fața atitudinii arogante a coaliției PSD-ALDE considerăm că trebuie folosite mijloace democratice și instituționale care, în viziunea PNL sunt următoarele: moțiune de cenzură și căderea guvernului, dezbatere reală în Parlament și punerea în acord a Codului penal și a Codului de procedură penală cu deciziile Curții Constituționale”, a mai spus Raluca Turcan.
Guvernul a adoptat, duminică, o ordonanță de urgență pentru abrogarea OUG privind modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală, a informat Executivul, într-un comunicat.