Franța: Atacatorul de la Luvru refuză să răspundă la întrebările anchetatorilor

Autorul atacului de vineri cu maceta asupra unor militari, care asigurau paza Muzeului Luvru din Paris, despre care presa franceză scrie că ar fi un egiptean de 29 de ani, refuză să răspundă la întrebările anchetatorilor. Aceștia încearcă să stabilească în mod oficial identitatea sa, relatează luni AFP.

După o primă audiere duminică dimineață, destul de scurtă, anchetatorii au încercat din nou să-l interogheze pe suspect în spital, unde a fost internat cu răni grave în urma atacului, dar el „refuză în continuare să vorbească”, a indicat o sursă judiciară duminică seara.

Autoritățile franceze încearcă să stabilească identitatea atacatorului, care ar putea fi Abdallah El-Hamahmy, un egiptean de 29 de ani, sosit în urmă cu o săptămână în Franța, cu viză turistică.

Spitalizat cu răni grave în zona abdomenului, după ce militarul atacat a ripostat cu o armă de foc, starea lui s-a îmbunătățit semnificativ sâmbătă. El este plasat în arest preventiv în spital, iar cadrele medicale au considerat că audierile sunt „posibile”.

Vineri dimineață, agresorul, înarmat cu două macete de 40 cm, a atacat o patrulă din patru militari, strigând „Allah Akbar” („Dumnezeu este mare”, în arabă). Unul din soldați a fost rănit ușor în zona capului, în timp ce al doilea a încercat să-l oprească pe agresorul fără însă a folosi la început arma din dotare, dar ulterior a tras patru focuri, rănindu-l grav.

Muzeul Luvru, unul din cele mai frecventate din lume, a fost închis după atac, dar și-a redeschis ușile sâmbătă.

Acest atac a reînviat amintiri dureroase în Franța, unde o serie de atacuri jihadiste au lăsat în urmă circa 238 de morți în 2015 și în 2016, în urma cărora autoritățile franceze au instituit starea excepțională.

Mai multe semne de întrebare persistau duminică privind atacatorul: bărbatul spitalizat este într-adevăr El-Hamahmy și dacă da atunci care au fost motivele acestui tânăr licențiat în drept și cadru comercial și care lucra, se pare, într-o companie din Emiratele Arabe Unite (EAU)?

Deocamdată se profilează versiunea unui lup singuratic, întrucât nimic nu demonstrează că ar fi avut contacte sau complici.

El a intrat în mod legal în Franța, în data de 26 ianuarie, cu o viză turistică, venind cu un zbor din Dubai. S-a cazat într-un apartament din apropierea Champs Elysees, a declarat vineri procurorul Parisului, Francois Molins.

Călătoria sa fusese minuțios pregătită, potrivit unei surse apropiate anchetei: apartamentul costă 1.700 de euro și a fost rezervat on-line, în iunie, cu mult înainte de solicitarea vizei turistice, depusă la sfârșitul lunii octombrie, sub numele de Hamahmy.

Chiar dacă acest nume apare, de asemenea, pe permisul de conducere al agresorului eliberat de EAU în 2011, această identitate nu a fost confirmată încă prin testul ADN-ului. În acest scop, anchetatorii francezi au intrat în contact cu serviciile specializate egiptene, dar autoritățile franceze vor să contacteze și EAU și Turcia.

Mai mult, niciun semn care ar trăda eventuala legătură a acestuia cu vreo grupare jihadistă nu a fost găsit în timpul percheziției în apartamentul închiriat on-line, dar anchetatorii cercetează în prezent telefonul său mobil și tableta confiscate.

Le-a atras atenția un mesaj postat în arabă, cu câteva minute înainte de atac, pe contul lui Abdallah El-Hamahmy și în care acesta își exprimă, se pare, sprijinul pentru gruparea jihadistă Statul Islamic, care continuă să amenințe Franța cu represalii pentru participarea sa la coaliția militară internațională din Irak și Siria.

Dacă „caracterul terorist” al atacului „nu lasă loc de îndoială”, în opinia președintelui Francois Hollande, tatăl lui Abdallah El-Hamahmy, un general (r.) de poliție egiptean și-a exprimat neîncrederea în această supoziție într-o declarație pentru AFP, spunând că fiul său nu a arătat niciun semn de radicalizare.

Potrivit acestuia, fiul său este director comercial în Sharja (EAU), iar la Paris a venit într-o călătorie de afaceri, în timp ce soția sa gravidă se află acum în Arabia Saudită, cu fiul lor de șapte luni.