Moțiunea de cenzură „Guvernul Grindeanu – Guvernul sfidării naționale. Nu legalizați furtul în România”, inițiată de PNL și USR, a fost citită, luni, în plenul Parlamentului, de deputatul liberal Cătălin Predoiu.
Deputatul PMP Eugen Tomac a anunțat că toți cei 25 de parlamentari ai partidului susțin moțiunea de cenzură.
„Doresc să anunț că grupurile parlamentare ale PMP susțin moțiunea de cenzură”, a spus Tomac.
Președintele de ședință, Gabriel Vlase (PSD), a anunțat că Birourile permanente ale celor două Camere au decis ca moțiunea de cenzură să fie dezbătută în plenul Parlamentului miercuri.
Moțiunea de cenzură intitulată „Guvernul Grindeanu — Guvernul sfidării naționale. Nu legalizați furtul în România” a fost depusă miercurea trecută.
PNL și USR îi solicită premierului Sorin Grindeanu, în moțiune, să-și asume „eroarea” de a adopta ordonanța de urgență privind modificarea Codurilor penale și a proiectului de lege privind grațierea și să demisioneze.
„Admitem faptul că sunteți în situația ingrată de a răspunde comenzilor venite pe linie de partid și a trebuit să dați curs solicitării directe a șefului dumneavoastră, domnul Liviu Dragnea, pentru a-l face scăpat de la o eventuală condamnare cu executare viitoare. Cu toate acestea, trebuie să vă asumați eroarea de a adopta aceste acte normative și să plecați acasă! Altfel, veți rămâne în istorie un al doilea tovarăș de drum, după dr. Petru Groza, dar mult mai nociv pentru popor decât a făcut-o regimul totalitar impus după cel de-Al Doilea Război Mondial. Prin aceste acțiuni, îndepărtați investitorii de România, îndepărtați România de tot efortul făcut în ultimii 27 de ani pentru a căpăta statutul de țară europeană! În graba cu care vreți să vă salvați propria clientelă de la condamnări, ați uitat de prioritățile cu adevărat importante pentru România. Ați uitat de condițiile dezastruoase din spitale, de frigul și igrasia din școli, de drumurile pline de gropi care iau anual mii de vieți”, se arată în moțiunea de cenzură semnată de 124 de parlamentari.
Inițiatorii subliniază că România are nevoie de un Guvern competent.
Parlamentarii PNL și USR susțin că, sub „masca respectării unor decizii ale unor instanțe interne sau internaționale, Guvernul girat de domnii Dragnea și Tăriceanu lovește în ceea ce înseamnă siguranța românilor și interesele lor legitime”.