Breaking News

Primarul Iașiului s-a întâlnit cu ambasadorul Indoneziei

La sfârşitul săptămânii trecute, primarul Mihai Chirica a primit vizita Excelenței Sale Diar Nurbintoro, Ambasadorul Republicii Indonezia în România, care s-a aflat în vizită la Iaşi.  Din delegație au mai făcut parte Susilawati Bakrie și Dicky Ahmad Rizaldi, consilier pe afaceri politice și, respectiv, pe afaceri economice în cadrul Ambasadei Republicii Indoneziei, Paul Matei, coordonatorul Centrului de Informare Europe Direct Iași, lect.univ.dr.ing. Ioan Gabriel Sandu, vicepreședintele Forumului Inventatorilor Români, prof. Ion Sandu, președintele Comitetului de Organizare al Expoziției Europene a Creativității și Inovării EuroInvent, conf.univ.dr.ing. Alexandru Stănilă, inventator, și Ioana Pruteanu, consilier de comunicare la Europe Direct Iași. Excelența Sa s-a aflat la Iași pentru a participa la lucrările Forumului de Inventică și pentru a strânge relațiile între universitățile din Indonezia și cele din Iași, relațiile de cooperare între Universitatea Tehnică din Iași și cel mai mare institut tehnic din Indonezia fiind stabilite în urma vizitei domniei sale la Iași din 2014. „Primarul Mihai Chirica a subliniat importanța cercetării și valorizării inteligenței umane și artificiale în competiția economică mondială, dezvoltarea pe baza tehnologiei și IT, introducerea aplicațiilor de tip „technology of things” și „internet of things” în viața de zi cu zi, precum și necesitatea prioritizării educației și cercetării la nivel național. Reprezentanții Forumului de Inventică prezenți la întâlnire și-au arătat disponibilitatea de a colabora cu municipalitatea pentru realizarea unui Plan de creștere durabilă zonală, dezvoltarea învățământului de creație tehnică și refacerea școlii de inventică românești”, se precizează într-un comunicat al Biroului de presă al Primăriei. Excelența Sa va reveni la Iași în luna mai, pentru a participa, pentru al treilea an, la EuroInvent. (E.M.)