Camera de Comert şi Industrie (CCI) Iaşi, în calitate de partener al Rentrop & Straton, invită mediul de afaceri la un seminar dedicat schimbărilor legislative importante în fiscalitate şi contabilitate, intrate în vigoare la începutul anului 2017. În acest sens, a fost dat startul înscrierilor la evenimentul care face parte din seria Seminariilor Naţionale de Fiscalitate şi Contabilitate şi care va avea loc la data de 13 martie, la Hotelul „Unirea”. Seminarul va avea o durată de şase ore, în cadrul acestuia urmând să fie abordate teme precum: * modificări aduse prin OG 3/2017, OG 84/2016, Legea 227/2005, Legea 170/2016: impozit pe profit; scutirea de impozit pe profit reinvestit, extindere perioadă aplicare şi prevederi noi achiziţii software; microîntreprinderi; reducere cotă şi creştere plafon – cine aplică şi de când; excepţie de neaplicare (opţională) în funcţie de valoare capitalului social; impozitul specific (activitate hotel, restaurant, baruri); taxare paralelă cu impozitul pe profit – chei de alocare cheltuieli; impozit pe venit; * salarii: eliminare plafonări CAS şi CASS pentru salarii; tratament nou abonamente medicale; scutire nouă pentru salarii activităţi sezoniere; * dividende: eliminare CASS venituri din investiţii (dividende) şi alte surse; tratament distribuţie dividende comparat 2016 vs. 2017; * alte prevederi: modificări impozitare venituri din transfer imobile; plafonare CASS venituri din activităţi independente; plafonare comună non-salariale – ianuarie vs. celelalte luni; TVA; schimbare cotă; schimbare regim fiscal la reactivare contribuabili cu cod anulat; reguli noi ajustare TVA bunuri de capital; abrogare ROI; * atle modificări: înregistrare nerezidenţi prin plătitorii de venit (obligaţie?); scutire programatori – restrângere arie activităţi; * închiderea pe Noul Cod fiscal: inventariere bunuri şi creanţe. Seminarul va avea un caracter practic şi interactiv. Lectorii seminarului, Gabriel Jinga şi Gabriel Gheorghe, sunt specialişti de top, consultanţi în cadrul Rentrop & Straton, respectiv Soter & Partners. ” Recomandăm firmelor ieşene, din orice domeniu şi indiferent de mărimea afacerii, să participe la acest seminar întrucât fiecare subiect luat în discuţie poate reprezenta o piatră de încercare în activitatea curentă. Faptul că sunt concentrate noutăţile legislative, oportunitatea de a privi soluţiile prin prisma speţelor concrete ce vor fi abordate, precum şi interacţiunea cu lectorii şi ceilalţi specialişti în domeniu constituie tot atâtea motive pentru a participa la acest seminar”, a precizat Sorin Gheorghiu, director în cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi. Participarea la seminar este posibilă pe bază de înregistrare prealabilă. Persoanele interesate sunt îndemnate să se înscrie din timp întrucât, pentru a păstra caracterul interactiv al seminarului, locurile sunt limitate. (E.M.)