Acționarii grupului german de distribuție Metro AG au votat, luni, în favoarea divizării grupului în două entități, una care va cuprinde operațiunile angro Metro Cash & Carry, iar cealaltă se va ocupa de distribuția de produse electronice de larg consum, informează Reuters.
Metro, un conglomerat cu 2.000 de magazine în 29 de țări, a demarat de mai mulți ani un vast proces de restructurare pentru a se concentra pe activitățile cash-and-carry și distribuția de produse electronice de larg consum, iar în paralel a vândut magazinele Kaufhof și supermarketurile Real din Europa de Est. Grupul german speră ca, până la mijlocul acestui an, să introducă la bursă activitățile sale cash-and-carry, care vor păstra denumirea Metro, în timp ce activitățile de distribuție de produse electronice de larg consum, regrupate sub marca Metro-Saturn, vor fi rebotezate Ceconomy.
Într-un comunicat de presă difuzat luni seara, Metro a anunțat că această divizare a fost aprobată de 99,95% din drepturile de vot reprezentate. Rezultatul votului era de așteptat, având în vedere că trei dintre cei mai mari investitori ai Metro — Haniel, Beisheim și Schmidt Ruthenbeck—, care împreună, dețin aproape 50% din întregul grup, au anunțat încă înaintea reuniunii anuale că vor sprijini divizarea.
Metro speră că această divizare va permite fiecăreia dintre cele două entități să se lanseze mai ușor în operațiuni de fuziuni și achiziții. Media-Saturn, care deține peste 1.000 de puncte de vânzare în 15 țări din Europa, este considerată de multă vreme drept un candidat la o fuziune cu principalul concurent din regiune, grupul britanic Dixons Carphone, ceea ce ar permite crearea unui nou lider mondial pe piața distribuției de produse electronice de larg consum, devansând grupul american Best Buy.
Metro Group este una dintre cele mai mari și mai extinse companii de retail din lume, cu 2.000 de locații în 29 de țări și peste 220.000 de angajați. Divizia Metro Cash & Carry s-a lansat oficial în România în luna octombrie 1996, când a deschis primul magazin din București. Astăzi, rețeaua numără 32 de magazine în 24 de orașe.