Femeile care își doresc să își sporească șansele de a rămâne gravide ar trebui să nu se angajeze la locuri de muncă ce presupun ture de noapte deoarece acest lucru le-ar putea diminua fertilitatea, informează marți The Telegraph și CNN citând un studiu realizat recent în Statele Unite.
O echipă de oameni de știință de la Universitatea Harvard a efectuat o cercetare pe 500 de femei aflate în căutarea unui tratament de creștere a fertilității la Spitalul de Medicină Generală din Massachusetts și au descoperit că cele care desfășurau activități profesionale în ture de noapte sau cele care aveau îndatoriri ce presupuneau ridicarea de greutăți erau mai puțin fertile.
Concluziile se bazează pe numărul de ovule produse de femei în timpul tratamentelor de fertilizare in vitro (FIV). Femeile care lucrau în ture de noapte produceau, în medie, cu 28% mai puține ovule pe sesiune în comparație cu cele care aveau un program normal, de zi. De asemenea, cele care ridicau greutăți aveau un număr total de ovule cu 8,8% mai mic, dar și cu 14,1% mai puține ovule mature în comparație cu cele care desfășurau activități mai puțin istovitoare fizic.
„Studiul nostru arată că femeile care au în vedere să rămână gravide ar trebui să fie atente la impactul potențial negativ pe care îl pot avea turele de noapte și ridicatul greutăților asupra sănătății lor reproductive”, notează autoarea principală a cercetării, dr. Lidia Mínguez-Alarcón.
Oamenii de știință cred că munca în ture de noapte perturbă ritmul circadian și împiedică dezvoltarea și maturizarea ovulelor, după cum a precizat pentru CNN Audrey Gaskins, epidemiolog în cadrul universității amintite.
Efectele negative au fost mai pronunțate în cazul persoanelor supraponderale, obeze și al celor trecute de 37 de ani.
Cercetarea a fost publicată luni în jurnalul științific „Occupational and Environmental Medicine”.