Europarlamentarul Monica Macovei a declarat miercuri că ‘ordonanța hoților-OUG 13’ trebuie respinsă prin vot în Parlament, arătând că pericolul a rămas cât timp ordonanța de abrogare-OUG 14 nu este adoptată prin lege, completată și modificată astfel încât să nu existe nicio portiță de procedură sau juridică de a fi atacată la Curtea Constituțională.
‘Pericolul a rămas cât timp ordonanța de abrogare-OUG 14 nu este adoptată prin lege de Parlament, completată și modificată astfel încât să nu existe nicio portiță de procedură sau juridică de a fi atacată la Curtea Constituțională. Tot astfel, ordonanța hoților-OUG 13 trebuie respinsă prin vot în Parlament. Legea de aprobare a OUG 14 trebuie să conțină articolele care aplică decizii ale CCR și prevederi ale Directivei europene privind prezumția de nevinovăție’, arată Monica Macovei, într-o declarație politică transmisă AGERPRES.
Monica Macovei adaugă că premierul Grindeanu a spus că Guvernul nu va mai discuta despre modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală, ‘dar ne spune asta după ce răul a fost făcut prin OUG 13 și a fost trimis la Parlament’.
‘Incredibil și prevestitor de rele, Grindeanu mai zice și că OUG 13 a fost corectă pe fond. Deci hoții nu se lasă și planul lor este să-și atingă scopul în Parlament’, susține Monica Macovei.
Europarlamentarul a mai spus că liderul PSD Liviu Dragnea ‘a acaparat puterea la toate nivelele’. Monica Macovei a afimat că Dragnea le-a interzis parlamentarilor PSD să voteze la moțiunea de cenzură, ‘de frică să nu existe trădări’, și-a adus susținătorii, primari și președinți de consilii județene din PSD în balcoanele din Parlament, ‘să gireze ilegalitățile Guvernului și să arate că nu este singur’.
‘Grija lui Dragnea este să nu piardă nicio pârghie de putere, nici în partid, nici din Guvern, nici din Parlament, pentru a-și menține poziția de șef al grupului infracțional organizat’, a mai menționat Monica Macovei.