În acest an are loc o premieră pentru cei care doresc să studieze programe postuniversitare în Marea Britanie. Ei pot opta pentru un împrumut în valoare de 10.000 lire, pentru doi ani, la care se poate adăuga un împrumut ERASMUS de 9300 lire, pentru un program de un an sau 13.900 lire, pentru doi ani. Rambursarea pentru împrumutul ERASMUS are loc într-o perioadă de 6-10 ani, în timp ce împrumutul către statul britanic poate fi returnat doar în momentul în care se atinge un venit anual mai mare de 21.000 de lire, rata nedepășind 6% din venit. ‘Programele de împrumuturi sunt active pentru majoritatea universităților din Marea Britanie, studenții putându-și finanța în sistem combinat studii postuniversitare în valoare de până la 23.900 lire. De altfel, o parte din aceste universități vor fi prezente în România, la cel mai important târg educațional al anului — World Education Fair, pe 18 și 19 februarie în București și în Craiova și Constanța pe 21, respectiv 23 februarie. Aici, cei interesați vor putea discuta direct cu reprezentanții universităților despre opțiunile de studiu și de sistemele de finanțare’, declară Ana Maria Papp, manager al departamentului de Universități în Străinătate, IntegralEdu.
Până în prezent împrumuturile de la guvernul britanic pentru studii postuniversitare se făceau în limita a 10.000 de lire, maxim 5000 de lire în primul an, dacă studiile durează 2 sau mai mulți ani.
Persoanele eligibile pentru împrumturile ERASMUS trebuie să fie cetățeni europeni care doresc să își continue studiile postuniversitare în Marea Britanie. Aceștia nu trebuie să fi studiat mai mult de un semestru la o universitate din Marea Britanie, pentru a putea accesa acest împrumut. În ceea ce privește rambursarea, aceasta începe la un an după absolvirea programului de studiu, absolvenții având posibilitatea să ia și o pauză de un an, de amânare a plății împrumutului, fără penalizări.
Printre universitățile care sunt în lista Erasmus Plus și care vor fi prezente la World Education Fair, se numără: Lancaster University, Coventry University, London South Bank University, Birmingham City University, Falmouth University, University of Leicester, Canterbury Christ Church University, University of Bradford. În cadrul evenimentului vor avea loc și prezentări dedicate finanțării studiilor de master.
World Education Fair ajunge în februarie la a 26-a ediție, fiind prezenți la București reprezentanți a peste 100 instituții educaționale din toată lumea. ‘Reușim să aducem și în acest an la București universități, școli și licee de prestigiu din toată lumea, oferind participanților un concept educațional integrat, de Educație 360, unic în țara noastră. Practic orice participant are acces la instituțiile de învățământ prin contactul direct cu reprezentanții acestora. Astfel, vor putea fi accesate licee și universități care oferă programe de studii pentru tinerii români, dar și instituții care organizează tabere educaționale în străinătate. Ca la fiecare ediție, ne bucurăm și de prezența unor instituții care vin pentru prima dată în România, din țări precum Germania, Finlanda, Mara Britanie. Printre acestea se numără și Cambridge Occupational Analysts, celebrul centru de testare și orientare profesională’, adaugă Ana Maria Papp.
World Education Fair este organizat de consultantul educațional IntegralEdu la hotel Radisson Blu, pe 18-19 februarie, urmând Craiova — 21 februarie și Constanța — 23 februarie.
Mai multe informații despre eveniment și modalitatea de înscriere se pot găsi pe site-ul www.worldeducation.ro.
Despre IntegralEdu
IntegralEdu este cel mai important consultant educational din Romania pentru studii in afara tarii. Grupul de firme INTEGRAL are o experienta internationala de peste 25 de ani in consilierea elevilor, parintilor si a tuturor celor interesati de alegerea celor mai bune programe educationale si institutii de invatamant din strainatate, studii gimnaziale, liceale, universitare si centre de limbi straine. Prezenta in Romania din anul 2008, IntegralEdu este cea mai mare companie de consultanta in educatie la nivel local si reprezinta peste 500 de institutii de invatamant de top din Europa si SUA. IntegralEdu organizeaza cele mai mari targuri de consultanta educationala pentru studii in strainatate in cadrul carora elevii, studentii si parintii acestora au ocazia sa intalneasca reprezentantii unor scoli si universitati de prestigiu din intreaga lume. Pentru mai multe informatii puteti accesa www.Integraledu.ro, www.worldeducation.ro si pagina de FB www.facebook.com/Integraledu.ro.