ISUJ Iaşi recrutează voluntari

Începând de luni, 13 februarie a.c., Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului (ISUJ) Iași demarează recrutarea și înscrierea persoanelor care doresc să devină voluntari în cadrul acestei instituţii.

Astfel, persoanele selectate pentru activitatea de voluntariat vor participa la programe de instruire constând în: noțiuni de bază în domeniul situațiilor de urgență,    cursuri de prim ajutor, cursuri de pregătire pentru intervenţia în situaţii de urgenţă             (stingere incendii, căutare-salvare). După absolvirea cursului corespunzător şi efectuarea unui număr stabilit de ore de voluntariat (între 240 şi 720), voluntarii vor putea participa,  împreună cu echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Iaşi la: activități de ajutor umanitar și de transmitere a mesajelor preventive, utilizarea noţiunilor de bază în acordarea primului ajutor calificat, misiuni de intervenție.

Cei care doresc să desfăşoare activităţi de voluntariat alături de salvatorii ieşeni trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

– vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani;

– apt din punct de vedere medical;

– să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea de infracţiuni cu intenţie;

– să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul serviciilor Inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.

Dosarul candidatului trebuie să conţină:

cererea de înscriere (formularul poate fi descărcat de pe site-ul www.isujis.ro);

– certificat de cazier judiciar (doar pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani);

– copie după actul de identitate;

– aviz psihologic cu mențiunea „Apt pentru desfasurarea activitatilor de voluntariat”;

– act doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfăşurare;

– adeverinţă medicală cu menţiunea „apt pentru efort fizic” sau „apt pentru muncă”;

acordul părinţilor/tutorelui legal, doar pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani.

 

Detalii suplimentare referitoare la activitatea de voluntariat pot fi obţinute accesând site-ul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă www.igsu.ro sau al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Mihail Grigore Sturdza”al judeţului Iaşi –www.isujis.ro, precum şi la nr. de telefon: 0232.41.21.21. (E.M.)