Banca Transilvania a atins un maxim istoric pe bursă, în această săptămână, după decizia Curții Constituționale de marți cu privire la neconstituționalitatea proiectul de lege referitor la conversia creditelor în franci elvețieni, reiese dintr-o analiză Puls Capital, remisă AGERPRES.
‘Banca Transilvania a atins un nou maxim istoric în aceasta săptămână, la nivelul de 2,5450 lei/acțiune, dacă ajustăm prețurile din trecut cu majorările de capital. În spatele creșterii titlurilor Băncii Transilvania se află ședința CCR din ziua de marți. CCR a decis că Legea conversiei creditelor în franci elvețieni este neconstituțională, nerespectând convențiile europene. Vestea a fost una bună pentru Banca Transilvania, care avea expunere pe creditele în franci în urma achiziției Volksbank, acțiunile băncii urcând cu 2,69% în ședința de marți, după decizia CCR’, se arată în document.
Săptămâna aceasta, valoarea tranzacționată totală a fost de 197,05 milioane lei.
‘Valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a cumulat 185,10 milioane lei, cu 38,24% mai mare față de săptămâna precedentă. Cele mai importante schimburi s-au realizat pe titlurile Banca Transilvania, în valoare de 60,09 milioane lei, Fondul Proprietatea, de 31,22 milioane lei, BRD-SG — 19,56 milioane lei, Cemacon — 15,53 milioane lei și Electrica — 14,16 milioane lei. Tranzacțiile cu produse structurate au cumulat 11,04 milioane lei, cu obligațiuni 0,67 milioane lei și cu unități de fond 0,23 milioane lei.
În piața deal s-au realizat schimburi în valoare de 34,62 milioane lei. Săptămâna aceasta, indicii bursieri au înregistrat evoluții pozitive, cuprinse între 1,70% pe indicele BET-NG, valoarea fiind de 646,97 puncte și 2,84% pe indicele BET-FI, valoarea la închidere a acestuia în puncte indice fiind de 32.153,85’, se arată în analiza realizată de Intercapital Invest.
În săptămâna analizată, 53 de titluri au avut evoluții pozitive, 7 au avut evoluții stabile și 17 au avut evoluții negative.
‘Cele mai mari creșteri s-au înregistrat pe titlurile Cemacon, Petrolexportimport și VES, de 25,66%, 22,82% și respectiv de 15,00%. Cea mai mare scădere s-a înregistrat pe titlurile Conted, de 20,74%, aceasta fiind urmată de cele înregistrate pe titlurile Prodplast și Armătura, de 14,85% și respectiv de 9,09%. (…) Indicele BET a atins 7668,55 puncte, cu 2,35% peste valoarea atinsă la sfârșitul săptămânii trecute, după ce opt din cele zece titluri din structura indicelui au închis săptămâna pe plus. Cele mai mari creșteri din rândul bluechip-urilor locale s-au înregistrat pe titlurile Banca Transilvania, Transelectrica și BRD, de 6,51%, 4,83% și respectiv de 3,16%. La polul opus s-au aflat titlurile Nuclearelectrica, cu o variație de—0,82% și titlurile Fondului Proprietatea, care au stagnat’, menționează sursa citată.
Conform analizei, creșteri semnificative s-au înregistrat și în rândul SIF-urilor, cuprinse între 1,58% pe titlurile SIF Transilvania și 6,63% pe titlurile SIF Banat—Crișana. Indicele BET-FI a consemnat astfel un avans de 2,86%. Indicele BET-NG a crescut cu 1,70%, aceasta fiind cea mai mică apreciere din rândul indicilor locali.