Începutul anului 2017 a marcat intrarea în cel de-al doilea an de activitate pentru „Roboticon”, clubul de robotică ce funcționează la Școala Gimnazială din comuna Valea Lupului, cu finanțare de la Fundația Comunitară Iași, prin Fondul „Științescu”. „Anul trecut s-a realizat inițierea elevilor de clasele a VII-a și a VIII-a în construirea și programarea roboților autonomi, asamblați într-un mini-orășel, ei participând cu un stand la Noaptea de știință, unde rezultatele muncii lor au fost foarte apreciate. Derularea proiectului a fost inițiativa unui absolvent al școlii, acum inginer de automatică și calculatoare, pasionat de robotică și dornic să-și împărtășească pasiunea cu alții”, a declarat prof. Petronela Petrea, directorul Şcolii Gimnaziale Valea Lupului. Anul acesta, vârsta participanților a coborât (cel mai tânăr membru are doar 9 ani), dar s-a ridicat ștacheta nivelului de realizare a proiectelor. Mai mult decât atât, Roboticon a lansat către toți elevii din învățământul preuniversitar invitația de a construi un robot autonom și de a participa la „Roboticon Challenge”, un concurs ce va avea loc la finalul lunii mai. Fiecare robot trebuie să parcurgă un traseu la prima vedere, cu suprafața de rulare făcută din materiale de diferite rugozități și texturi, cu variații de înclinare de maximum 15 grade, lățimea traseului fiind cuprinsă între 15 și 30 de cm. Platforma de dezvoltare și tipurile de senzori sunt lăsate la alegerea fiecărui participant. Pentru cei mai buni roboți, se vor acorda premii și diplome. (E.M.)