Peste 70 de cadavre a fost găsite la Sirt în ultimele zece zile, a declarat duminică un oficial al Semilunii Roșii din Libia, potrivit Xinhua.
Saleh Bozreba, șeful comitetului de criză din Misrata al organizației umanitare, a precizat că 65 de morți sunt militanți ai Statului Islamic (SI), uciși în urma unei lovituri aeriene americane pe 19 ianuarie.
Echipele de voluntari ai Semilunii Roșii continuă căutarea cadavrelor la Sirt, oraș aflat la circa 450 de km est de capitala Tripoli. Bozreba a cerut sprijin organizațiilor naționale și internaționale.
Sirt a fost ocupat de SI timp de mai bine de un an, înainte ca forțele loiale guvernului din Tripoli, susținut de ONU, să preia controlul după șapte luni de lupte, soldate cu sute de morți și răniți.