Breaking News

Premierul Pavel Filip s-a întîlnit cu Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko

În cadrul vizitei sale oficiale la Kiev, Prim-ministrul Pavel Filip s-a întîlnit cu Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, relatează MOLDPRES citînd Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

Prim-ministrul Pavel Filip a remarcat dinamizarea, în ultima perioadă, a dialogului bilateral, care a trecut la o nouă etapă de dezvoltare. Pavel Filip a spus că această întrevedere este un bun prilej de a trasa noi perspective pentru dezvoltarea cooperării între cele două ţări în diverse domenii, prin continuarea dialogului anterior. „Sîntem gata să cooperăm strîns și în continuare pentru a ne mișcă mai ușor și mai rapid în direcția integrării europene, care este opțiunea comună a țărilor și popoarelor noastre”, a menționat șeful Executivului de la Chișinău.

Totodată, Președintele Petro Poroșenko a spus că autoritățile de la Kiev sînt deschise pentru un dialog constructiv care să aibă la bază promovarea intereselor cetățenilor celor două state. „Relațiile diplomatice bilaterale sînt la un nivel înalt, sîntem sinceri, avem încredere și sîntem recunoscători Republicii Moldova pentru susținerea suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei”, a declarat președintele ucrainean.

Oficialii au mai discutat despre participarea Ucrainei în procesul de negocieri privind reglementarea conflictului transnistrean. Cu referire la acest subiect, Premierul Pavel Filip a menționat că solidaritatea regională în astfel de chestiuni este foarte importantă, iar autoritățile de la Chișinău mizează pe suportul Ucrainei în promovarea unor discuții echitabile. „Este important ca Ucraina și Republica Moldova să fie parteneri în promovarea normelor dreptului internațional în regiune și să se susțină reciproc în promovarea suveranității și integrității teritoriale ale celor două state”, a mai spus Pavel Filip.

De asemenea, Petro Poroșenko a menţionat că Ucraina susține eforturile Republicii Moldova de a soluționa conflictul transnistrean pe cale pașnică și în interesul cetățenilor de pe ambele maluri ale rîului Nistru. Pavel Filip a spus că Republica Moldova susține soluționarea pe cale politica și diplomatică a crizei din Donbas și Crimeea, şi a reconfirmat disponibilitatea Guvernului de la Chișinău de a oferi în continuare asistenţa necesară pentru organizarea odihnei și reabilitării copiilor care au avut de suferit de pe urma conflictului armat din regiunile de est ale Ucrainei.

Părțile au mai făcut un schimb de opinii privind intensificarea cooperării la frontieră, inclusiv prin efectuarea controlului în comun la punctele de trecere a frontierei Cuciurgan-Pervomaisk, Palanca-Maiaki-Udobnoe și Giurgiulești-Reni, precum și prin deschiderea podului Unguri-Broniţa pentru circulația autoturismelor și a transportului de pasageri. În context, președintele Poroșenko a spus că „frontiera moldo-ucraineană este o frontieră a prieteniei, transparenței și eficienței. Construim un pod comun pentru că avem încredere reciprocă”.

În cadrul întrevederii, Premierul Pavel Filip și Președintele Petro Poroșenko au mai discutat despre cooperarea comercial-economică și cultural-umanitară, finalizarea procesului de demarcare a frontierei de stat și reglementarea drepturilor de proprietate, precum și despre importanța cooperării moldo-ucrainene pe plan internațional, inclusiv în cadrul Organizației Națiunilor Unite, Consiliului Europei și OSCE.