Principalul partid de opoziție din Turcia nu va ataca în justiție proiectul de lege privind reforma constituțională care are drept scop să înlocuiască sistemul parlamentar în vigoare în Turcia cu sistemul prezidențial, a afirmat marți liderul formațiunii politice, deschizând astfel calea pentru organizarea unui referendum pe 16 aprilie, relatează Reuters.
Partidul Popular Republican (CHP) era așteptat să conteste proiectul de lege la Curtea Constituțională, în condițiile în care membrii opoziției se tem că revizuirea Constituției îi va oferi prea multă putere președintelui Recep Tayyip Erdogan. Însă liderul CHP, Kemal Kilicdaroglu, a declarat marți că această chestiune trebuie decisă de cetățenii turci.
‘Avem posibilitatea de a contesta la Curtea Constituțională modificările planificate, însă nu este vorba numai de o problemă juridică. Această chestiune va trebui decisă de oameni și rezolvată pe cale politică’, a transmis Kilicdaroglu grupului său parlamentar.
‘De aceea, vom lăsa ca această problemă să fie decisă de populație prin vot pe 16 aprilie’, a mai spus el.
‘Ei trebuie să-și fi dat seama că nu pot realiza nimic prin Curtea Constituțională’, a declarat premierul Binali Yildirim ca reacție la decizia CHP.
Reforma constituțională propusă ar marca una dintre cele mai importante schimbări în sistemul de guvernare al Turciei de la fondarea republicii moderne în urmă cu aproape un secol.
Ea îi va permite șefului statului să numească și să revoce miniștri, să promulge decrete și să declare starea de urgență. Funcția de premier va fi suprimată, fiind înlocuită de unul sau mai multe posturi de vicepreședinte.
Erdogan estimează că această revizuire, care i-ar putea permite să rămână la putere până cel puțin în 2029, este necesară pentru a garanta stabilitatea la vârf a Turciei, care se confruntă cu un val fără precedent de atentate și probleme economice.
AGERPRES