Breaking News

ANAF și-a depășit planul de încasări pe mari contribuabili în ianuarie; gradul de încasare a fost de 121%

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) nu are, în acest moment, probleme cu încasarea taxelor și impozitelor, având în vedere problemele cu sistemul informatic, ci chiar și-a depășit planul de încasări pe luna ianuarie, a declarat miercuri secretarul de stat în Ministerul Finanțelor Publice, Ionuț Mișa.

„Din informațiile pe care le am, nu este cazul în momentul de față să discutăm despre așa ceva (probleme la încasarea taxelor—n.r). ANAF a reușit să își depășească planul pentru luna ianuarie. Pe mari contribuabili au reușit să facă 121% în ianuarie ca realizare de plan, deci în momentul de față nu există astfel de riscuri”, a spus Mișa.

Pet total, încasările ANAF în ianuarie au fost de 104% din planul asumat, a precizat secretarul de stat.

Cu toate acestea, Mișa a admis că ANAF are probleme cu sistemul informatic și trebuie găsite rapid soluții pentru a se evita riscul ca acesta să se blocheze.

„Programul cu Banca Mondială nu a evoluat chiar în parametri doriți. Au fost întârzieri consistente în 2015, când trebuia să fim la 20% din program și am fost la 5%. Sunt multe de făcut în zona informatizării, probleme legate de capacitatea de stocare și de servere. Dacă nu se găsește o soluție rapidă, există riscul ca sistemul să se blocheze”, a explicat Mișa.