24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Avem nevoie acum și nu mâine sau poimâine de personalități puternice. Nu una sau două, ci cât mai multe voci care să-și revendice inteligența de la nevoile reale ale societății. Nu mai este timp de pierdut cu fel de fel de sofisme, de ”sugestii facile ce ne duc în derizoriu”. Trebuie să ne definim clar și puternic drumul pe care să-l și urmăm, nu numai să-l prezentăm lumii ca fiind calea cea dreaptă. Într-o astfel de urgență este necesară determinarea, iar aceasta nu poate fi înțeleasă decât atunci când ne transformăm în conducătorul care trece în fruntea oștilor podul peste Neajlovul timpului, astfel încât, să existe nu numai un exemplu personal, cât mai ales să existe impulsul necesar ruperii inerțiilor.
Existăm deja în paradigma pasului înainte, orchestrat în amploarea mărețelor idealuri aduse,, de această dată, în imediata noastră apropiere, dar nu sub formă de fundaluri, de decoruri, ci sub forma componentei reale a vieții de zi cu zi.
Nu ne mai sunt suficiente discursurile, nu ne mai sunt suficiente promisiunile, avem nevoie deja de exemplele care să ne cuprindă, care să ne folosească la modul real în tot ceea ce ne-am propus să facem, să realizăm exclusiv din fapte, nu doar din vorbe.
Acest proiect major se află astăzi în fața noastră, asemenea unui zigurat dispus să ne includă, să ne absoarbă, dacă voința noastră de a fi în slujba ideii de dreptate și bunăstare poate fi pusă la dispoziția mulțimii, asemenea unui bun de-al lor.
Cu cât ne vom îndepărta de mulțime, de ”cei mulți”, cu atât aura noastră de conducător ales se va transforma într-un jalnic punct întunecat, care nu va mai reuși să emane nici o certitudine.
Vorbim astăzi de vrajbă, de furie, fără a ține cont că nimic nu se poate construi durabil pe astfel de stări mișcătoare, în care dezbinarea și dezordinea sunt efectele garantate.
Ar trebui să ieșim din acest imperiu ce nu ne poate prezice decât decăderea și să revenim la acele personalități care au demonstrat tărie de caracter, apetit pentru construcții stabile și motivate, în care interesul general să primeze sau chiar să fie exclusivist, astfel încât raportarea la națiune să se facă printr-o relație directă, nu doar de adresare, cât mai ales de dedicare totală ale eforturilor conjugate.
Episodul cu Mihai Chirica mi se pare a fi cel mai concludent. Un politician care încearcă să nu-și piardă personalitatea puternică, construită pe teritoriul politic (atât de mlăștinos și de mișcător), fiind pus la grea încercare de fobia unora de a nu-și pierde cutumele, care le
țin în continuare locul prestațiilor de aleasă ținută intelectuală, morală, profesională. ”Dacă partidul o cere, atunci nu mai am nici un fel de comentariu” – este astăzi lozinca ce mână în luptă întreaga clasă politică, oarbă la ideea de dialog constructiv, de oportunitate politică și, mai ales, de interes național.
Dacă cineva vede că un lider PSD nu este de acord cu năzbâtia pe care a visat-o Liviu Dragnea (de exemplu, de unul singur pe când dormea în apartamentul său de la București, fără sepepist, doar el și singurătatea sa), atunci se naște instantaneu marele semn de întrebare, pentru ca, mai apoi, să sară precum buldogul, Codrin Ștefănescu, la beregata ”trădătorului”, cerând cu glas cadențat excluderea din partid!
Într-o paranteză fie spus, de când PSD (și în varianta USL) a câștigat majoritatea a demonstrat că acesta este o piatră de moară mult prea grea pentru umerii partidului. De fiecare dată a eșuat (vezi demisiile succesive ale lui Victor Ponta, nu în urma unei dezbateri în partid, ci pur și simplu pentru că așa i-a venit lui, după o noapte agitată), fără a reuși să-și valorifice uriașa majoritate în nici un fel, mai ales pe plan legislativ. Și în varianta Liviu Dragnea PSD se dovedește a fi timorat, greu de urnit în direcția valorificării la maxim a majorității de 54%, în reconstruirea cadrului legislativ, prin corecțiile necesare, pe care le reclamă în primul rând nedreptățile din societate, precizările CCR, dar și acomodarea cu legislația europeană sau recomandările instituțiilor europene, față de efectele pe care instituțiile din România le produc asupra individului, nedreptățindu-l, mai ales prin nerespectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățeanului.
Aceste precizări pot fi accentuate de reacția normală, de mare bun simț a lui Mihai Chirica față de greșelile PSD (recunoscut și asumate de PSD), ce au reușit să agite o picătură din oceanul de votanți ai țării, dar care a fost în fapt cea mai mare reacție a societății civile de după revoluția din decembrie 1989.
Nu-l certați pe Mihai Chirica, ci încercați să învățați de la el ce înseamnă să fi politician demn care știe că el există atâta timp cât există și oamenii pentru care lucrează cu dedicație.
În rest spectacolul se rezumă la gestul ferm și plin de demnitate al primarului Iașilor, de a ține cont de reacția țării, și cearta măgarilor pe cele două paie rămase de împărțit, fără a ține cont de imensitatea pajiștilor ce trebuiesc muncite, pentru a avea îndestularea dreptei împărțeli.
ADI CRISTI
