Târgul de Turism al României: Românii au cumpărat mii de vacanțe cu reduceri de 40-50%; România, Grecia, Bulgaria și Spania, cele mai vândute destinații

 

Sute de români au luat, joi dimineață, startul în cursa pentru vacanțe cu reduceri de până la 50%, iar aleile de la Romexpo, locul în care se desfășoară Târgul de Turism al României (TTR), s-au animat cu mult înainte de ora oficială de deschidere.

Reprezentanții industriei de hospitality apreciază că până duminică după-amiază, la închiderea ediției, numărul vizitatorilor va trece de 200.000. Potrivit acestora, pentru cei care doresc să aibă mai multe opțiuni pentru vacanțe și călătorii acum este cel mai bun moment din an să rezerve.

Peste 250 de agenții de turism și tour-operatori din 14 țări (Austria, Bulgaria, Egipt, Croația, Federația Rusă, Grecia, Israel, Moldova, Palestina, Polonia, Republica Dominicană, România, Turcia și Ungaria) au încercat să atragă cât mai mulți cumpărători în standurile lor, oferind prețuri cu reduceri speciale pentru vacanțe exotice, croaziere de lux, sejururi pe litoralul românesc și în Delta Dunării, mini-vacanțe de Paște, 1 Mai, pachete city break și chartere pentru destinații din Spania, Turcia și Grecia. Majoritatea agențiilor de turism au oferit, pe durata târgului, reduceri suplimentare față de cele de early booking, de 5-10%, reduceri care vor fi valabile inclusiv luni, în agențiile de turism.

Majoritatea românilor interesați de vacanțe cu prețuri mai bune nu au vrut să rateze nici spectacolul târgului. Între o baclava, o dobrogeană, sau o felie de cozonac ca pe vremea bunicii, stropite cu spor cu câte un pahar cu vin sau un cocteil, după dărnicia expozantului, vizitatorii s-au oprit la standuri, unii pentru a studia ofertele, alții pentru a beneficia „pe încredere” de cea mai bună ofertă. Iar cei din urmă spun că aleg fie să meargă cu agenții cu care deja au mai călătorit, în care au încredere, fie cu cele recomandate de prieteni.

„Românii își rezervă tot mai din timp vacanțele, avem din ce în ce mai multe rezervări early booking în ultimii ani. Ca urmare, ianuarie și februarie au devenit luni de vârf ale vânzărilor de vacanțe, impulsionate de discounturile consistente, de până la 45% și de posibilitatea de a alege dintre cele mai bune oferte existente pe piață. Avem o creștere de peste 30% a vânzărilor în perioada de early booking față de anul trecut. Sunt multe hoteluri din destinații interne și externe care deja sunt în stop sale pentru perioadele de vârf de sezon (20 iunie-10 iulie și 20 august-10 septembrie”, spune Cosmin Marinof, director național de vânzări TUI TravelCenter/Eurolines.

Mai mult de jumătate dintre cei care ajung la târgul de turism al României vor chilipiruri, vacanțe de vară cu avionul în străinătate pentru șapte nopți, care să se încadreze în tarife sub 300 de euro de persoană, adică mai mici cu până la 50% decât în mod curent, spun reprezentanții Christian Tours. Ceilalți sunt fie seniori, care caută circuite cu autocarul în Europa sau pelerinaje, fie turiști care vin, efectiv, doar pentru a compara prețurile.

„Din experiența ultimilor ani am constatat că cei care obișnuiesc să viziteze târgurile de turism sunt mari amatori de oferte speciale și chilipiruri, încercând să cumpere, cu această ocazie, vacanțe reduse cu până la 50%. Așa se explică, an de an, aglomerația de la stand. Noi știm ce caută de regulă turiștii și venim în întâmpinarea acestora cu oferte speciale de acest tip. Ca o noutate a acestui început de an, observăm o creștere a apetitului românilor pentru destinații din Spania — Mallorca, Tenerife, Gran Canaria sau Costa Brava”, spune Marius Pandel, CEO Christian Tour.

Cu toate acestea, cea mai cumpărată destinație este, și în acest an, România, conform celor de la TUI TravelCenter.

Turismul românesc poate depăși anul acesta destinațiile „la modă” precum Bulgaria și Grecia, fiind cu siguranță anul în care România este gata să demonstreze că oferă servicii turistice la același nivel, chiar și superior, față de țările vecine rivale în ale turismului.

„După sezonul turistic 2016, în care România a înregistrat cel mai mare număr de turiști din ultimii 10 ani, atingând cifra de 4,8 milioane de turiști, anul acesta se anunță unul cu foarte multe noutăți la nivel de confort, dar și de transport către stațiuni turistice, prin lansarea unor curse charter, în special către litoralul românesc”, potrivit lui Adrian Voican, managerul agenției de turism Bibi Touring.

Acesta ne-a precizat că prețul mediu per persoana este de 750 lei per sejur. Două treimi din vânzările pe early booking sunt pentru familii cu copii.

„Mamaia rămâne stațiunea nr 1, dar în ușoară scădere față de 2016, cele mai mari creșteri înregistrându-le în acest an Saturn, Cap Aurora, Mangalia și Eforie Nord. Destinațiile balneo cresc foarte mult și, în special, Băile Felix, poate și datorită plusului pe care îl aduce aeroportul Oradea”, a declarat Voican, pentru AGERPRES.

Pentru cei care își duc copiii mici pentru prima dată într-o vacanță, Lucia Morariu, CEO Eximtur, recomandă stațiunile românești, cu atât mai mult cu cât serviciile all inclusive de pe litoralul nostru s-au îmbunătățit mult, la fel ca și programele de animație. De altfel, compania oferă la standul său un catalog special cu „Orașe în România”, în care recomandă hoteluri pentru evenimente personale sau ale companiilor. Tot de aici se mai pot cumpăra bilete de avion pentru zborurile interne spre Constanța din București, Cluj-Napoca, Iași, Oradea, Timișoara. Cei interesați, pot consulta un catalog dedicat litoralului românesc în care sunt trecute separat hotelurile cu all inclusive.

Turoperatorii atrag atenția că există deja, pe litoralul românesc, hoteluri care au „stop sales”, nu neapărat pe vârf de sezon, cât mai ales la sfârșit de iunie, pe parcursul a 7-10 zile.

„Vânzările early booking vor fi cu circa 25% mai mari decât anul trecut. Turiștii care vor însă să beneficieze de early booking trebuie să se grăbească din două motive: fie nu mai sunt camere deja pe unele hoteluri și pe anumite perioade, fie unele hoteluri și-au limitat numărul de camere alocate pe early booking, iar solicitările care depășesc acel număr de camere vor fi tratate ca rezervări normale, fără reducerea de early booking. Cele mai căutate stațiuni sunt Mamaia, Eforie, Venus”, a precizat pentru AGERPRES, Aurelian Marin, președintele agenției Paradis Vacanțe de Vis.

Acesta a apreciat că cel mai bine sunt vândute sunt pachetele de 6 nopți.

„Întrucât, începând cu acest sezon, avem zboruri către litoral din Cluj, Timișoara, Iași și Oradea vom avea o creștere a cererii pentru sejururi de 7 nopți care să se încadreze pe aceste zboruri”, a mai spus Aurelian Marin.

Standul Asociației Litoral — Delta Dunării (ALDD) a atras, și la această ediție, mii de vizitatori care au asistat la patru zile de show-uri și experiențe inedite. ALDD a promovat diferit și distinct două branduri turistice de forță — Mamaia Style și Vama Veche, printre cocteiluri, muzică și dansuri tradiționale.

„Cel mai mare succes pe care l-am prezentat a fost introducerea zborurilor interne între Constanța și patru orașe din țară, precum și conectarea cu orașe europene pe care le considerăm cu potențial de emitere de turiști către litoral și Delta Dunării. Am primit la târg, la stand, vizita a mii de oameni și așteptăm peste două milioane de turiști în acest sezon pe litoralul românesc și în Delta Dunării”, a spus Corina Martin, președintele ALDD.

De altfel, chiar ministrul Turismului, Mircea-Titus Dobre a precizat, încă de la deschiderea TTR că „fiecare zonă, fiecare țară are particularitățile ei, dar, vorbind despre atuurile litoralului românesc, cred că acestea țin de Delta Dunării, zonă unică în Europa. Este un mare avantaj față de competitorii din zonă”.

Consiliul Județean Arad a lansat, la TTR, programul „City Break în Arad”, care propune trasee turistice scurte în municipiu și în județ pentru cei pasionați de turismul cultural, gastronomic, agroturism, ecoturism. De asemenea, a fost lansat programul „Sărbătorile Pascale în Podgoria Aradului”, care include degustări de vinuri și prezentarea circuitului Drumul Vinului, cu cramele istorice din județ.

Municipiul Sibiu s-a prezentat la TTR cu un stand propriu în care și-a promovat ofertele turistice, dar și agenda principalelor evenimente culturale din oraș, iar Hunedoara promovează, printre altele, Țara Hațegului, Geoparcul Dinozaurilor, Cetatea Deva și Castelul Corvinilor.

„Sub sloganul „Hunedoara — Milioane de ani de povești și legende” vom face o trecere în revistă a milioane de ani de evoluție. Vom începe cu zona Țării Hațegului și Geoparcul Dinozaurilor și vom continua cu perioada dacică — în care vom regăsi brățările dacice și celebra matriță dacică, după care vor urma Cetatea Deva și Castelul Corvinilor”, a declarat pentru AGERPRES, directorul Agenției de Dezvoltare Economico-Socială (ADEH) a județului Hunedoara, Radu Barb.

Dan Carpov, consilier la Consiliul Județean Maramureș, ne-a declarat, la rândul său: „Maramureșul este una dintre principalele atracții atât pentru turiștii români cât și pentru cei străini. Oferim la târg pachete de 1 Mai și Paște, care pleacă de la 300 lei de persoană. Cred că turiștii nu trebuie să vină în Maramureș cu idei preconcepute. La noi, totul este puțin altfel. Începând cu oamenii. Avem deja investiții noi în structuri de cazare, ceea ce spune multe despre cum ne dezvoltăm ca destinație turistică”.

Primăria orașului Mangalia a prezentat publicului interesat prin materiale informative și manifestări conexe, potențialul turistic al stațiunilor din zona de sud a litoralului Mării Negre: Saturn, Venus, Jupiter, Cap-Aurora, Neptun și Olimp.

Patronatul Firmelor din Turism „Ion Movilă” — Eforie Nord, Eforie Sud, Techirghiol împreună cu Primăria Orașului Eforie, au venit hotărâți să arate românilor că își pot alege o vacanță relaxantă, la standarde înalte de calitate în aceste stațiuni, profitând de ofertele speciale ale celor mai importanți hotelieri din zonă, pachete turistice pentru Sărbătorile Pascale 2017 și 1 Mai, vacanțe de relaxare, wellness și spa, tabere școlare și, nu în ultimul rând, vacanțe de vară la prețuri speciale.

Ca la fiecare ediție a târgului de turism, standul Bucovinei a fost un punct de atracție pentru iubitorii de vacanțe autohtone, tradiții, ospitalitate și bucate alese. Vizitatorii au fost atrași de „Tabere în familie”, un produs turistic care apropie familiile cu copii de autenticitatea vieții în satele Bucovinei. Astfel, pentru 3.000 de lei, o familie cu doi copii poate petrece o săptămână învățând de la localnici tainele olăritului, ale vieții la stână, împletiturilor tradiționale sau gastronomiei. Tabăra se adresează familiilor care își doresc să intre în atmosfera tradițiilor românești, să descopere dansul, spectacolele, muzica și teatrul, poveștile și dragostea cititului, gătitul sănătos în aer liber, sportul, prietenia și principiile unei vieți sănătoase și armonioase.

Bucovina, loc plin de tradiție, încărcat cu multă spiritualitate, a prezentat la standul său o versiune îmbunătățită a aplicației VisitBucovina. Aplicația poate fi descărcată de pe GooglePlay și oferă informații cu privire la obiectivele turistice, posibilități de cazare, evenimente, restaurante și baruri, dar și cultură și timp liber.

În ceea ce privește destinațiile externe, Grecia, Spania și Bulgaria înregistrează cele mai mari vânzări pe early booking.

Egiptul a revenit în oferta turoperatorilor importanți, iar românii au umplut deja multe chartere pentru vacanța de Paște.

„Reluăm vacanțele în Egipt, la Skarm El sheik, din aprilie, după aproape doi ani de întrerupere. De altfel, charterul organizat de Paște este deja ocupat 100%. Pachetul e de 7 nopți pentru Skarm El sheik este oferit la prețuri începând cu 490 euro/persoană la hotel de patru stele. Oferim, de asemenea, circuite în China, în Singapore, precum și în două dintre cele mai îndrăgite destinații — Lisabona & Madeira. Pentru cei care care își planifică vacanțele din timp, îi anunțăm că vom organiza, în premieră Revelionul la Maccao”, spune Dan Goicea, deputy general manager Cocktail Holidays.

Acesta apreciază că, deși românii vânează cele mai bune oferte, se lasă ușor păcăliți de marketingul majorității agențiilor de turism care nu afișează prețul total cu taxe, ci numai prețul de pornire, iar la final constată că au plătit, de fapt, chiar cu 10% mai mult.

Cu un grad de internaționalizare de 33%, prezența internațională de la TTR s-a impus, mai ales prin standurile oficiale ale Turciei, Greciei și Israelului.

Ambasadorul Statului Israel în România, Tamar Samash, a invitat publicul să descopere creativitatea și diversitatea culturală, geografică ale Israelului. La rândul său, secretarul general al Organizației Națională de Turism a Greciei, Dimitris Trifonopoulos, a prezentat cele mai frumoase destinații elene și a vorbit despre tendințele actuale din turism.

Târgul de Turism al României este organizat și găzduit de Romexpo, în parteneriat cu Camerele de Comerț și Industrie din România, Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România (ANAT), Organizația Patronală a Turismului Balnear din România (OPTBR), Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) și Asociația Națională de Turism Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC).

AGERPRES