Viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene Daniela Morari s-a întîlnit, astăzi, cu Grupul ambasadorilor francofoni acreditaţi în Republica Moldova, alcătuit din reprezentanţii misiunilor diplomatice, cu sediul la Chişinău, ale statelor membre şi observatori din cadrul Organizaţiei Internaţionale a Francofonei (OIF), transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media al MAEIE.
Agenda discuţiilor a vizat activităţile care urmează a fi organizate pe parcursul lunii martie curent, prilejuite de celebrarea Zilei Internaţionale a Francofoniei.
Grupul ambasadorilor francofoni acreditaţi în Republica Moldova a fost constituit în luna aprilie 2016, în contextul aniversării a 20 de ani de la aderarea Republicii Moldova la Organizaţia Internaţională a Francofonei (OIF). Grupul include 15 misiuni diplomatice ale statelor membre şi observatori ai OIF, inclusiv România, Franţa, Bulgaria, Polonia, Ungaria, Ucraina şi altele.