Breaking News

Rovana Plumb: Din acest moment subiectul OUG-urilor 13 și 14 trebuie închis

 

Subiectul ordonanțelor de urgență 13 și 14 trebuie închis, consideră vicepreședintele Camerei Deputaților, social-democrata Rovana Plumb.

„Astăzi în Parlament au fost ambele ordonanțe trecute, în sensul solicitării punctelor de vedere care au venit de la cei care ne-au solicitat acest lucru pentru a nu fi puse în aplicare. De altfel, primul pas pe care l-a făcut guvernul în ceea ce privește dialogul a fost acela de a abroga Ordonanța inițială, ordonanța 13. Cred că din momentul acesta acest subiect trebuie să fie închis, pentru că nu putem opri timpul în loc, la cele două ordonanțe. Programul de guvernare înseamnă un pachet întreg, sistematic de măsuri, în beneficiul populației și al dezvoltării acestei țări. (…) Sunt convinsă că vor fi și mai mulți comunicatori. I-am urmărit pe colegii mei, am ieșit și eu, sper că să avem mai mult timp să comunicăm pe măsurile concrete pe care le ia guvernul, care sunt puse în aplicare și care sunt în beneficiul țării, a declarat Rovana Plumb, la Palatul Parlamentului.

Pe de altă parte, Rovana Plumb a arătat că dacă va primi o invitație de la fostul premier Victor Ponta pentru aniversarea unui an de la înființarea Fundației Black Sea” o va onora, dar a arătat că deocamdată nu a primit o astfel de invitație. „Nu există o astfel de invitație. Când va sosi invitația, sigur că vom da curs acestei invitații. Deocamdată nu există această invitație”, a spus vicepreședintele PSD.

Răspunzând unor întrebări, fostul ministru al muncii a arătat că din 2016 s-a eliminat condiționarea alocării ajutorului social de plata impozitului.

„În 2016 a fost aprobată prin lege o Ordonanță din 2015 care modifică modul de acordare al ajutorului social, în conformitate cu legea 416 privind venitul minim garantat. Dacă până in 2015 se primea acest ajutor social aferent venitului minim garantat dacă se plătea impozitul local, primăria de care aparținea beneficiarul atunci acesta primea banii, din 2016 s-a eliminat acest lucru și nu mai este condiționată alocarea ajutorului social de plata impozitului”, a spus Rovana Plumb.