TRĂIM ÎN ROMÂNIA

În afara războiului care ne tot amenință planeta, la noi, în spațiul mioritic, există cel mai crunt război, între procurori și politicieni. Dacă pe plan extern lumea se hârâie cu bățul prin gard, păstrând tensiunea la cote maxime, la noi în ogradă procurorii țin cizma pe aorta clasei politice, strigând peste gard, să-i audă Europa: ”Nu vă faceți griji, noi luptăm cu corupţia!” De sub cizma anchetatorilor scâncește clasa politică, tot peste gard, acuzând că: ”Marea corupţie se află sub haina procurorilor!”

O luptă inegală până mai ieri începe astăzi să devină din e în ce mai străvezie, mai ales că politicienii au început să prindă glas și să atace la baionetă în special pe acei procurori DNA care nu numai că și-au permis să-i trimită în general în Beciul Domnesc, dar prin limbajul folosit descalifică total munca de procuror, aducând-o în zona boschetarilor, atât prin limbaj, cât și prin atitudinea. Vorba procurorului ”Portocală”: ”Eu mi-s periculos, rău de tot!”  De la tribuna Senatului, președintele Camerei Superioare a Parlamentului, Călin Popescu Tăriceanu încearcă să pună degetul pe rană, sesizând cât se poate de clar: ”Toată lumea face gargară cu corupția. De dimineață până seara numai cu corupția în gură stau”.

De fapt, în România nu este corupție mai mare decât în Ungaria sau Polonia, pentru a nu mai vorbi despre corupţia din Germania, Franța sau Spania. Marea deosebire dintre noi și ei este că noi am transformat în spectacol această luptă pe care am categorisită a fi ”lupta împotriva corupție”, fără a ști ce este corupţia, cum se luptă împotriva ei și, mai ales, cum stăm cu drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, unde le ascundem, prin ce beciuri, când pentru a ”rezolva câteva cazuri presante cerute de alții”, nu ezităm să le ignorăm și chiar să le încălcăm, cu cea mai mare nonșalanță, evident, bandajând-o cu grija de a lupta pentru ”independența justiției”.

Începe să iasă gunoiul de sub preș. Țara începe să mocnească, fără a se răcori în piețele publice ocupate de alții, de fapt de alte interese. Acum, fierberea este atât de mare încât nu ne rămâne decât să supraveghe focul, astfel încât pagubele să nu fie mai mari, când apa clocotită va ieși de sub capacul fremătând. Freamătă poporul. Din ce în ce mai multe cazuri de corupție, întâmplate în camerele de anchetă cu o serie de vajnici procurori DNA, în special, aruncă vălul negru peste întreaga coșmelie. Chiar dacă se strigă, din ce în ce mai tare: ”Noi nu avem ceva cu instituția, avem de cerut socoteală procurorilor dovediți a fi corupți!” devine din ce în ce mai greu să susținem că Justiția în România este independentă, atâta timp cât ea a ajuns să fie confiscată de capii ”sistemului”, mecanismul care conduce de fapt destinele României. Totul se întoarce împotriva românilor, a celor care de 27 de ani cred în valorile democrației.

Încetul cu încetul începem să coborâm scările mizeriei în care am trăit aproape 30 de ani. Astfel, Traian Băsescu, președintele țării în perioada 2004-2014, a declarat sub jurământ, în fața procurorului că el ”era informat de către SRI, când în România era vizat un procuror sau un judecător de o anchetă penală”. De unde și până unde SRI știa care sunt conținuturile dosarelor penale  aflate în lucru de procurorii anchetatori. Deja suntem la limita legalității pentru SRI, serviciul care nu avea voie să se amestece în anchetele penale ale Ministerului Public. Mai mult, putreziciunea acestui teritoriu este și mai evidentă atunci când din interiorul SRI s-a recunoscut existența acelui câmp tactic în care lucrau împreună SRI și DNA.

În timp ce protestele împotriva procurorilor se întețesc, apărând în fiecare zi alte portocale, în pantaloni, dar și în fuste, Laura Codruța Kovesi, devenind un adevărat paratrăsnet, asupra căreia se năpustesc din ce în ce mai multe gafe impardonabile, clasa politică se arată din ce în ce mai decisă să rupă motanul printr-un pachet legislativ, care să pună ordine în justiție și mai ales în competențele procurorului în timpul anchetelor penale, astfel încât hoții și fărădelegile să fie sancționate în conformitate cu legea, fără însă ca să existe aceste aproximări periculoase ale vinovăției, lăsată doar la discreția procurorilor.

Este timpul să ieșim de sub teroarea celor care scriu rechizitorii și care nu se dau înlături de la nimic în a-i face și pe judecători să și-l însușească. În caz contrar… ”și judecătorii sunt arestați, nu-i așa?”

Trăim în România, deci ne regăsim aici și mâine!

ADI CRISTI