Cioloș: Abrogarea HG privind corvetele nu poate avea ca temei nerespectarea condițiilor legale

Hotărârea de guvern privitoare la corvete nu reprezintă un contract semnat sau aprobat, ci stabilește doar procedura de achiziție, iar abrogarea HG nu poate avea ca temei nerespectarea condițiilor legale de adoptare, susțin, într-o declarație de presă comună, fostul premier Dacian Cioloș și fostul ministru al Apărării, Mihnea Motoc.

Potrivit acestora, afirmațiile făcute în spațiul public cu privire la acest subiect sunt „fără temei”.

„Hotărârea de guvern (…) nu a fost și nici nu a intenționat să fie o decizie de achiziție publică privind cumpărarea unor nave militare marine. HG-ul respectiv nu reprezintă un contract semnat sau aprobat, ci stabilește doar procedura care urma să se desfășoare pentru achiziția acestor nave militare marine”, afirmă cei doi foști demnitari.

Ei apreciază că, potrivit legii, inițierea achiziției publice ar avea loc numai după aprobarea condițiilor de achiziție de către Parlamentul României.

„Urmând întru totul procedura stabilită de lege, în mod transparent, Guvernul a informat Parlamentul, căruia i-a solicitat aprobarea prin lege a condițiilor de achiziție a navelor militare marine respective. În absența unui aviz din partea Parlamentului, Guvernul, la acea dată, nu a luat nicio decizie în privința negocierilor, tocmai pentru că procedura legală a avizării de către Parlament nu era finalizată”, afirmă Cioloș și Motoc.

În opinia lor, „o așa-zisă abrogare” a hotărârii de guvern respective care stabilea doar procedurile legale de desfășurare a achiziției ar echivala cu o neasumare a acelor condiții.

„Actualul Guvern și Parlament pot oricând întrerupe negocierile pentru achiziția unor nave militare marine din motive de oportunitate pe care doar ei le pot susține și argumenta. Însă respingem categoric ideea că o astfel de abrogare ar putea avea ca temei nerespectarea condițiilor legale de adoptare a hotărârii de guvern respective. Prin anularea acestei proceduri de achiziție, Guvernul actual trebuie să-și asume și că renunță la construcția unor nave militare în șantierele navale din România, din Galați și Constanța, unde lucrează peste 25.000 de români și care asigură în același timp un nivel de investiții de peste 1,6 miliarde euro”, spun cei doi.

Cioloș și Motoc remarcă faptul că actualul ministru al Apărării Naționale, Gabriel Leș, a fost secretar de stat în cadrul aceluiași minister, responsabil cu înzestrarea Armatei, în perioada desfășurării negocierilor.

„Programul strategic de înzestrare ‘Corvetă multifuncțională’ a parcurs o procedură de transparență decizională în materie de achiziții fără precedent în România (proiectul de HG a fost prezentat pe site), care a urmat cu rigurozitate toți pașii impuși de legile în vigoare”, se mai arată în declarația de presă a fostului premier și a fostului ministru al Apărării Naționale.