Un misterios roman-fluviu al lui Haruki Murakami va fi lansat vineri în Japonia

Haruki Murakami, figură marcantă a literaturii contemporane japoneze, va publica vineri în Japonia, încă de la prima oră, un nou roman-fluviu în două volume, al cărui conținut rămâne un secret total, relatează AFP.

Singura cunoscută este titlul cărții „Kishidancho Goroshi” sau „Uciderea comandantului cavaleriei”.

„Este un roman mai lung decât ‘Kafka pe malul mării’, mai scurt decât ‘1Q84’, o poveste foarte stranie”, s-a mulțumit să spună în urmă cu câteva luni Haruki Murakami, cu prilejul înmânării premiului Hans Christian Andersen în Danemarca.

„Autorul ne-a anunțat că și-ar dori ca cititorii să îl descopere fără a ști nimic și din acest motiv nu vom spune nimic înainte de publicare. Chiar în interior, foarte puține persoane au avut acces”, a precizat pentru AFP un purtător de cuvânt al editurii Shinchosha.

„Mi-ar plăcea ca Murakami să exprime în literatură problemele, suferințele și furiile acestei lumi și ca, prin stiloul său, să vorbească din nou lumii despre importanța păcii”, a declarat pentru AFP eseistul și directorul de librărie Kunio Nakamura, mare cunoscător al operei lui Murakami, pe cât de realistă, pe atât de fantastică.

„Manuscrisul are în total 2.000 de pagini. Primul tiraj stabilit inițial era de 500.000 de exemplare pentru fiecare volum, dar deja am decis să suplimentăm până la 700.000 pentru primul volum și 600.000 pentru cel de al doilea, pentru moment”, a precizat editorul.

Este cea mai lungă carte a romancierului de succes după „1Q84”, din care primele două volume au fost publicate în Japonia în 2009 și cel de al treilea în anul următor.

Între „1Q84” și noul său roman, Murakami, în vârstă de 68 de ani, a publicat un roman scurt „Tsukuru Tazaki cel fără de culoare și anii săi de pelerinaj”, apoi o culegere de nuvele intitulată „Onna no inai otokotachi” (Bărbații fără femei). De asemenea, el a mai scris un eseu intitulat „Romancier de profesie”.

Cărțile noi ale lui Murakami, în special romanele sale care se vând în milioane de exemplare doar în Japonia, creează mereu un mare entuziasm în țara sa natală, unde sunt imediat devorate și comentate.

Chiar dacă Murakami, un om foarte discret care nu apare în media, nu ar fi probabil de acord cu acest lucru, mai multe librării din țară vor participa noaptea la o numărătoare inversă, noua carte urmând să fie vândută imediat după miezul nopții. Postul public NHK intenționează să difuzeze un program special despre opera lui Haruki Murakami, mai scrie AFP.