Ivan: PSD are nevoie de experiența lui Victor Ponta

 

PSD are nevoie, în acest moment, de experiența lui Victor Ponta, a declarat vineri, într-o conferință de presă la Dobrovăț, eurodeputatul Cătălin Ivan.

Întrebat dacă are ceva de reproșat liderului PSD, Liviu Dragnea, Ivan a replicat: „Voi discuta în interiorul partidului”.

„Cred că în acest moment PSD are nevoie de experiența lui Victor Ponta și de mintea limpede a celui care a trecut de foarte multe lucruri”, a spus Cătalin Ivan.

El a spus că PSD face o foarte mare greșeală că îl ține departe pe Victor Ponta de luarea deciziilor, subliniind totodată că „perioada 2012-2015 a fost cea mai bună perioadă din istoria PSD, cu Victor Ponta președinte al PSD și premier”.

„Perioada 2012-2015 rămâne până în acest moment, și cred că nu ne vom mai întâlni foarte curând cu această situație, cea mai bună perioadă din istoria PSD, cu Victor Ponta președinte al partidului și Victor Ponta prim-ministru. Atât la Guvern cât și la partid a avut cele mai bune rezultate. (…) De acolo puteam construi foarte mult. Ne-am îndepărtat în schimb de la drumul pe care pornisem și acum, e evident pentru toată lumea, că se merge într-o direcție greșită”, a spus Cătălin Ivan.

Conform acestuia, e vizibil modul în care Victor Ponta a fost înlăturat „încetul cu încetul”.

„Cred că PSD resimte în acest moment lipsa experienței acumulate de Victor Ponta, care resimte greșelile pe care le-a făcut”, a spus eurodeputatul.

Ivan a subiniat că, deși la vremea respectivă l-a taxat pentru greșelile făcute, acum ar fi dorit să-l vadă pe Victor Ponta „în cercul de luare a deciziilor, pentru că este un om care a învățat foarte mult, inclusiv din greșelile pe care le-a făcut în momentul respectiv, 2014-2015”.

Întrebat dacă este necesară organizarea unui congres extraordinar, Ivan a afirmatcă „se impun discuții clare cu membrii de partid, cu președinții de organizații pentru o analiză a cauzelor pentru care s-a ajuns aici”.

„Desigur, e nevoie de luarea unor măsuri urgente pentru revenirea la democrație, reluarea dialogului intern și libertatea de exprimare pentru membrii de partid. Eu sper că lucrurile acestea se pot întâmpla dacă renunțăm la astfel de decizii precum cea de a lua act că nu mai sunt membru PSD de doi ani de zile, deși există dovezi inclusiv pe pagina de facebook a domnului Dragnea”, a mai spus eurodeptatul Cătălin Ivan.