Breaking News

Sorin Minea (Romalimenta): România este o piață în care se cumpără produse ieftine; consumatorul trebuie educat să respingă produsele slabe calitativ

 

România este considerată o piață de mâna a doua, în care se cumpără produse ieftine, însă cel care trebuie să respingă alimentele slabe calitativ este consumatorul, deoarece producătorul oferă ceea ce cere piața, susține președintele Federației Romalimenta, Sorin Minea, în contextul informațiilor apărute în ultima perioadă privind „standardele duble” folosite de producătorii din industria alimentară.

„Este mult zgomot pentru nimic. Scandalul acesta privind alimentele a fost și acum 5 ani și mie mi se pare ciudată revenirea lui în această perioadă. Comisia Europeană a dat un răspuns foarte clar: dacă se respectă ceea ce scrie pe etichetă, procesatorul nu este de vină. În cazul în care consumatorul dorește produse ieftine și proaste este alegerea lui, iar producătorul face ceea ce i se cere. Repet, dacă este respectată rețeta nu este de vină producătorul, iar cel care trebuie să respingă produsele slabe calitativ este consumatorul. Dacă nu există pe etichetă lucruri mincinoase, legislația nu este încălcată. România este considerată o piață de mâna a doua, în sensul în care este considerată o piață care cumpără produse ieftine”, a declarat pentru AGERPRES președintele Romalimenta.

Recent, ministrul Agriculturii din Cehia, Marian Jurecka, a anunțat că țara sa va cere Uniunii Europene să interzică vânzarea de produse alimentare de calitate inferioară în Europa de Est de către aceleași mărci care comercializează produse mai bune în Occident. Prin această inițiativă, autoritățile din Cehia se alătură celor din Slovacia și Ungaria, care susțin și ele că firmele multinaționale din domeniul alimentar vând produse de o calitate mai slabă pe piețele mai sărace și mai puțin competitive din est, acestea fiind considerate „coșul de gunoi al Europei”.

În opinia președintelui Romalimenta, informațiile care au apărut în această perioadă legate de controalele pe care le va face Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) privind „standardele duble” folosite de producătorii din industria alimentară sunt de fapt „niște neînțelegeri flagrante”.

„În primul rând sunt niște neînțelegeri flagrante, pentru că de calitatea produselor se ocupă ANSVSA și nu ANPC. Și nu există nicio încălcare a legislației. Există doar afirmația că în țările din estul Europei produsele sunt mai slabe calitativ decât cele din vest. Dacă ar exista afirmația că pe aceleași tipuri de produse și cu aceleași ingrediente, în țările din est se înlocuiesc ingredientele și nu sunt trecute pe etichetă, într-adevăr ar fi vorba de fraudă. Dar, dacă eu fac produsul șuncă de Praga pentru România cu 3 lei și fac șuncă de Praga pentru Germania cu 30 de lei, dar scriu pe eticheta din România că este cu injectare cu glutamat și pe cea din Germania că nu e, nu am făcut nicio inegalitate. Dacă piața românească se complace în a cumpăra cele mai ieftine produse, calitatea va fi cea mai de jos. Piața este cea care cere astfel de produse. Eu dacă aș vinde caviar și nimeni nu ar cumpăra, aș da faliment. Restul este subiectiv, că este mai dulce într-o tară și mai acră în alta….”, afirmă Minea.

Acesta a explicat că producătorii mari nu fac produse similare în toate țările unde își vând produsele, deoarece gusturile diferă de la o țara la alta, chiar dacă este vorba de unul și același produs.

„Firmele mari, Coca Cola de exemplu, nu face același produs în America și în Europa, pentru că gusturile diferă. Cafeaua nu are același gust în Germania ca și în România, din același motiv, dar s-ar putea ca produsul din România să fie mai ieftin, deci mai slab calitativ, iar producătorii vin cu argumentul că acest lucru îi cere piața.
(…) Repet, singurul care poate să facă control și să spună: ‘nu mai vreau astfel produse’ este consumatorul, dar și să nu le mai cumpere. Eu le spun consumatorilor de ani de zile să nu mai cumpere produse ieftine, să nu mai alerge după promoții, să nu mai cumpere cu kilogramele ci cu suta de grame”, a subliniat șeful Federației din industria alimentară autohtonă.

Potrivit sursei citate, consumatorul român trebuie educat să consume alimente de calitate, iar responsabilitatea în acest sens revine Ministerului Sănătății, dar și ANPC. În opinia președintelui Romalimenta, consumatorul român trebuie să își pună întrebarea de ce există pe piață 10 prețuri diferite pentru parizer sau pentru șunca de Praga, respectiv „de ce unul e ieftin și altul este așa de scump?”.

„Vă dau un exemplu. Mă uitam la o emisiune acum câteva zile, unde se făcea jambon de Paris sau șunca de Praga din România și arăta cum se face și cum arată după ce feliază produsul. Era o fractură, era despărțită carnea în mijloc, iar reporterul întreba ce este cu acea gaură în mijloc și ce zice consumatorul. Și răspunsul a fost: consumatorul este educat și știe că apare această gaură în mijloc pentru că nu am injectat carnea și nu am malaxat-o. Deci carnea este bună. Problema mea este că ori de câte ori apare fractura, carnea mi se returnează pentru că am greșit rețeta. În aceste context, cine trebuie să educe și consumatorul român? Cred că Ministerul Sănătății și ANPC”, a explicat Sorin Minea.

Nu în ultimul rând, șeful Romalimenta a adăugat că în România, diferența de preț între produsele de calitate medie și cele premium este neglijabilă, în timp ce „în toată lumea este de cinci ori mai mare”, iar acest lucru oferă unor producători posibilitatea să scoată profit.

„Mai este pe piață și o șmecherie românească: scumpesc produsele și spun că sunt de calitate premium. De fapt, scumpesc doar ca să scoată un profit, pentru că diferența între mediu și premium în România este neglijabilă, în timp ce în toată lumea este de cinci ori mai mare. Mie mi se cere să fac șuncă de Praga la un anumit preț, dar eu spun că nu pot, pentru că ar trebui să-i schimb rețeta. Mi se spune că este preferat produsul meu de către client, dar la prețul altui producător. Ce să zic? Să nu mai mănânce, pentru că eu nu pot să fac produse bune la preț de știfturi…”, a adăugat Minea.

Vineri, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunțat la Târgu Mureș că a fost constituit „un colectiv de muncă” format din reprezentați ai MADR, ANSVSA și ai ANPC pentru depistarea eventualului dublu standard în privința calității alimentelor produse în vestul Europei.

Directorul general al ANPC, Paul Anghel, a confirmat constituirea unei comisii mixte care va analiza modul în care vor fi realizate verificările unor produse și categorii de produse alimentare, însă responsabilitatea ANPC este doar pe partea de etichetare și de practici comerciale incorecte.

„Vom demara lucrările în grupul de lucru constituit cu MADR și ANSVSA, pe palierul de competență al fiecărei instituții în parte, să vedem exact cum se poate proceda în această situație. Responsabilitatea noastră este de a verifica din punct de vedere al etichetării și din punct de vedere al practicilor comerciale incorecte”, a declarat Paul Anghel. pentru AGERPRES.

Totodată, reprezentanții ANSVSA au transmis printr-un comunicat de presă că autoritățile române vor solicita date suplimentare privind posibila practică a dublului standard al produselor, atât de la Comisia Europeană, cât și de la marile rețele comerciale, argumentând că acționează în contextul măsurilor dispuse de autoritățile competente din Ungaria, Cehia și Slovacia, de verificare a unei posibile diferențe de calitate a produselor comercializate pe piața est-europenă și cea vestică.

Liderii din patru state ale Europei Centrale (Cehia, Ungaria, Polonia și Slovacia) se vor întâlni săptămâna viitoare pentru a solicita Uniunii Europene să acționeze împotriva marilor companii alimentare care folosesc ingrediente de calitate inferioară în produsele destinate vânzării în statele mai sărace, a transmis vineri Reuters.

Asociațiile pentru protecția consumatorilor și Guvernele din aceste țări s-au plâns că unii producători de alimente folosesc ingrediente mai ieftine în gama de produse destinată Europei Centrale și de Est (CEE) decât în bunurile vândute sub branduri identice în Germania și Austria.

Practica este permisă în prezent, deoarece UE solicită doar o listă clară de ingrediente pe ambalaj.

Comisarul european pentru sănătate și siguranța alimentelor, Vytenis Andriukaitis, a afirmat joi că reglementările comunitare nu conțin dispoziții conform cărora Uniunea Europeană i-ar putea urmări în justiție pe producătorii de alimente care distribuie în orice stat membru bunuri de calitate diferită sub același brand.

Comisarul a sugerat că firmele din domeniul alimentar nu pot fi obligate să-și adapteze produsele la gustul național sau la puterea de cumpărare. În schimb, comisarul i-a încurajat pe consumatori să facă reclamații la organizațiile de protecție a consumatorilor și să ceară o calitate uniformă indiferent de țara în care sunt comercializate produsele.

Potrivit Eurostat, pe ansamblu, prețul produselor alimentare este cu 25% mai mic în Cehia decât în țara vecină, Germania. Această situație se datorează, printre altele, costurilor și standardele de viață locale mai mici.