Premiile Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România

Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR) lansează concursul „Premiile UZPR” pentru lucrările apărute ori difuzate în cursul anului 2016, prilej de cultivare şi confirmare a valorilor jurnalismului românesc. Sunt invitaţi să participe atât profesioniştii din mass-media, cât şi tinere condeie jurnalistice (elevi şi studenţi) din țară, jurnalişti români din ţările limitrofeşi diaspora românească. Tema concursului este „Prezentul în spaţiul public” Criteriile de evaluare vizează originalitatea abordării subiectului, abilităţile jurnalistice ale autorului, creativitatea și relevanţa în acord cu tema concursului. Vor fi premiate cele mai bune producții la următoarele secţiuni: presă scrisă, presă on-line, carte de specialitate, radio, televiziune, jurnalism juvenil (15 – 22 ani) Juriul, alcătuit din specialişti şi profesionişti în domeniul mass-media, va alege cele mai bune trei lucrări din fiecare secţiune. Ca în fiecare an, se va acorda şi Marele Premiu pentru întreaga activitate jurnalistică. Termenul limită de depunere a materialelor jurnalistice este 30 martie 2017. Lucrările pot fi trimise pe adresa UZPR, Bulevardul Gheorghe Magheru, nr. 28-30, sector 1, București. Acestea trebuie să fie însoţite de un formular de înscriere (postat aici)cuprinzând datele de contact ale concurentului. Toate materialele scrise trebuie să fie însoţite de dovada redacţiei în care au apărut (link pentru presa online, pagina scanată cu articolul semnat de autor şi antetul publicaţiei tipărite). Materiale audio-video vor fi prezentate pe suport electronic (CD/DVD) cu dovada difuzării la o redacţie radio-tv. Premiile vor fi decernate în prima decadă a lunii mai 2017. Rezultatele concursului vor fi publicate pe website-ul Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România: uzp.org.ro și în revistele editate de UZPR.