Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIAȘI) este cea mai bine clasată instituție de învățământ superior din Iași în clasamentul internațional SCImago, realizat de către un grup de instituții din Spania, specializat în vizibilitate și evaluare universitară. TUIAȘI este a patra universitate din țară, pe poziția 1.387 la general, fiind devansată doar de Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, clasată pe locul 1.357, Universitatea Politehnica din Timișoara – 1.349 și Universitatea Politehnica din București – locul 920. În același clasament, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași este pe poziția a opta, respectiv pe locul 1.857 la general, iar Universitatea București a şaptea, respectiv pe poziţia 1.806 la general. „Acest clasament se bazează doar pe date certe, pe rezultate perfect cuantificabile și vizibile, palpabile, nu pe raportări subiective sau pe informații postate de universități pe site-urile proprii. Mai mult, primele cinci universități din România se află pe pozițiile 920 – 1.629, adică în prima jumătate a clasamentului care monitorizează doar 3.000 de universități. Aceste poziții sunt mai mult decât onorante, având în vedere nivelul de finanțare al educației și cercetării, extrem de scăzut în România comparativ cu țările dezvoltate”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIAȘI. Clasamentul este construit pe trei indicatori principali: activitatea de cercetare științifică, care constă în jumătate din punctajul obținut de către o universitate, activitatea de inovare, ce contează în proporție de 30%, și vizibilitatea internațională, în proporție de 20%. Un loc special îl ocupă criteriile de excelență, luându-se în considerare articole publicate în reviste științifice clasificate la nivel mondial în care profesori și cercetători din universitate sunt autorii principali. „Clasamentul corespunzător anului 2016 aduce o serie de surprize față de anii anteriori în ceea ce privește locurile ocupate de universitățile din România, ceea ce arată că sistemul românesc este unul foarte dinamic, contrar unor păreri emise spre sfârșitul anului 2016 de către, pe atunci, Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice”, a afirmat, la rândul său, prof. univ. dr. ing. Nicolae Hurduc, decanul Facultății de Inginerie Chimică și Protecția Mediului, una dintre cele mai avizate persoane din comunitatea academică ieșeană atunci când vine vorba despre clasamente internaționale. Pe primele cinci poziții din același clasament se regăsesc trei universități tehnice, una cu profil general, umanist și una de medicină. Profesorul Nicolae Hurduc explică faptul că pozițiile ocupate în clasament de universitățile umaniste sunt surprinzătoare, pentru că în realizarea acestui top se iau în considerare informațiile din baza de date Scopus, în care se găsesc cu precădere reviste de profil umanist. Acesta mai precizează că se remarcă o tendință descendentă a universităților cu profil generalist. Luând ca exemplu Universitatea „Babeș-Bolyai”, aceasta era lider național în 2013, dar a căzut în trei ani aproape o sută de locuri la nivel mondial. Și Universitatea București a scăzut 150 de poziții în același interval. În același timp, TUIAȘI a urcat 300 de poziții din 2013 până astăzi. „Aceste clasamente mondiale nu sunt importante din punctul de vedere al poziției relative a unei universități, ci mai ales din punctul de vedere al tendinței ascendente sau descendente pe care o are aceasta la un moment dat. Din perspectivă, Universitatea Tehnică «Gheorghe Asachi» din Iași are o evoluție spectaculoasă, în perioada 2013 – 2016 urcând nu mai puțin de 300 de locuri la nivel mondial. Această ascensiune reflectă potențialul științific și de inovare consistent al Politehnicii ieșene”, a adăugat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIAȘI. (E.M.)